12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStrada Râului, blocată de autobuzul romilor

Strada Râului, blocată de autobuzul romilor

\n

Mai mulți șoferi au fost nevoiți să aștepte zeci de minute în trafic, ieri, pe strada Râului din Craiova, după ce o familie de romi a blocat strada cu un autobuz adus pentru dezmembrare.

Un cititor al Gazetei de Sud a sesizat faptul că, ieri, în jurul orei 15.00, strada Râului fost blocată de un autobuz adus de romi pentru dezmembrare, iar polițiștii care au fost chemați pentru a fluidiza circulația nu au reușit să facă nimic. „Astăzi (ieri – n.r.), romii au avut bunul-simț de a bloca strada Râului cu un autobuz vechi, gata de dezmembrat, lăsându-l în mijlocul străzii pe avarii! Am apelat serviciul de urgență 112 atât eu, cât și alți conducători auto blocați în trafic, iar la locul incidentului s-a deplasat un echipaj de poliție care nu prea a făcut nimic în sensul deblocării drumului. Întrebându-i pe polițiști de ce nu intervin și de ce nu le dau amendă, sau dacă au verificat dacă romii au asigurare sau verificare tehnică pentru autobuz, mi-au răspuns că nu e treaba mea!“, a precizat cititorul GdS, care a trimis și imagini, pe adresa de e-mail [email protected], cu autobuzul care a blocat strada Râului zeci de minute.
Polițiștii doljeni au confirmat incidentul și au precizat că, de fapt, a fost vorba de un autobuz care avea o defecţiune tehnică și nicidecum de unul adus de romi pentru dezmembrări. Astfel, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au răspuns sesizării șoferilor şi au stabilit că a fost vorba de un autobuz care s-a defectat în drum. După ce a fost îndepărtată zăpada de pe marginea drumului, autobuzul cu pricina a fost scos de pe carosabil și traficul rutier s-a reluat.
Fiind vorba de un autovehicul care s-a stricat în trafic, romii nu au fost sancționați pentru „isprava“ lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS