10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu: S-a instalat ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului, dar este o minciună

Băsescu: S-a instalat ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului, dar este o minciună

Preşedintele Traian Băsescu face, la această oră, declarații de presă, după şedinţa CSAT în care s-a discutat despre accidentul aviatic din Apuseni.

Iată declarațiile președintelui redate de Mediafax:

– Dupa accidentul din 20 ianuarie din Apuseni s-a creat in mod nedrept impresia ca statul roman nu este capabil sa actioneze in stare urgenta. Vreau sa precizez in mod clar ca atunci cand atributiunile au reclamat, eu am coordonat actiunile statului roman, cea mai mare parte dintre ele fiind implicate in mod curent in operatiunile de salvare in accidentele aviatice.

– Statul roman are capacitatea sa intervină în situaţii de urgenţă.

– Acţiunea din Apuseni nu a fost coordonată în conformitate cu reglementările în vigaore. De aceea a fost un eşec, aşa cum a definit-o şi primul-ministru. În aceste zile s-a instalat public, prin persistenţa unor minciuni, ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului. Este o minciună. STS nu are echipamente pentru aaşa ceva, nici dreptul legal să facă aşa ceva.

– STS preia informaţiile de la operatorii de telefonie. STS are capacitatea de a spune exact punctul din care s-a făcut apelul telefonic, in momentul în care se face de pe un telefon fix. În momentul în care apelul se face de pe un telefon mobil, STS primeşte indicativul sectorului de celulă de la operator, dacă e Orange sau Vodafone sau alt operator de telefonie mobilă. Ceea ce STS primeşteşi transmite imediat către structurile care trebuie informate este un spaţiu de identificare pe telefonie mobilă.

Apelul nu a fost lansat de la bordul aeronavei prăbuşite.

Nu fac comentarii, este treaba specialiştilor să stabilească. În aceste zile am asistat la o minciună publică lansată de politicieni, care este de natură să discrediteze o instituţie a statului care pur şi simplu şi-a făcut datoria. Nu pot intra în jocul demiterilor numai pentru că dă bine la public sau politicieni. Ar fi însemnat să accept că STS putea să facă mai mult decât să transmită informaţia cu privire la sectorul unde s-a prăbuşit avionul.

Operatorul a transmis  că aeronava se află în acest sector.

STS nu are nici un mijloc tehnic de identificare a telefoanelor mobile. Ceea ce s-a spus public este o minciună. Operatorii de telefonie din România nici nu au dreptul să facă localizări la o dimensiune mai mică decât sectorul dat de antena în raza de acţiune în care s-a produs accidentul.

Va fi o mare dezamăgire pentru cei care au propagat minciuna. Oameni politici şi oameni care au apărut la televizor. Oricât mi-ar plăcea să dau o soluţie radicală, nu pot să fiu necinstit. Repet, atunci când se face o coordonare interinstituţională, instituţiile statului român sunt capabile să facă faţă oricărui tip de acţiuune necesară în caz de salvare.

Vreau să cred că vom avea răbdare până la terminarea anchetei procurporilor pentru a primi un punct de vedere avizat şi bazat pe lege.

– Lipsa de coordonare nu necesită schimbarea regulamentelor, a hotărârilor de guvern şi a legilor. Am atenţionat şi în CSAT asupra acestui lucru. De dragul de a arăta populaţiei că facem ceva deteriorăm un sistem care funcţiona dacă s-ar fi respectat legea. Nu vom culege decât rezultate negative. Ceea ce trebuie să facem este să respectăm legislaţia pe care o avem.

– La terminarea CSAT vă pot spune că deşi s-a prezentat legea după care funcţionează CSAT şi protocoalele, a fost şi punctul de vedere a SRI-ului.

(Se actualizează)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS