31.8 C
Craiova
vineri, 1 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateDoi inculpaţi din dosarul "Fraudă la referendum", condamnaţi la închisoare cu suspendare

Doi inculpaţi din dosarul „Fraudă la referendum”, condamnaţi la închisoare cu suspendare

Marius şi Simona Preduţ, cei doi inculpaţi din dosarul „Fraudă la referendum” care şi-au recunoscut vinovăţia, au fost condamnaţi astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la câte un an şi patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, informează Agerpres.ro. De asemenea, instanţa a decis desfiinţarea parţială a listei electorale de la secţia de votare 105 din Piatra-Olt, precum şi anularea a opt buletine de vot pe numele: Liuţă Raul Costache, Gina Dobeanu, Elisabeta Prodan, Daniel şi Geanina Piţigoi, Alin Florin Rad, Daniela şi Marinel Durbacă. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Marius şi Simona Preduţ au fost condamnaţi cu suspendare, cu un termen de trei ani şi şase luni sub supraveghere, având în vedere faptul că aceştia şi-au recunoscut vinovăţia.

Cei doi au fost membri în Biroul Electoral al secţiei de votare 105 în oraşul Piatra Olt şi erau acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de falsificare prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot. Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe 7 octombrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS