13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu: România îşi propune să devină membru al Spaţiului Schengen până în octombrie

Traian Băsescu: România îşi propune să devină membru al Spaţiului Schengen până în octombrie

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat în această seară, în cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Palatul Cotroceni că l-a informat pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu privire la aderarea României în Schengen până la sfârşitul acestui an, referindu-se mai exact la luna octombrie, relatează b1.ro. „L-am informat pe preşedintele Consiliului European că România îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să devină membru al spaţiului Schengen. Din mai multe motive, nu este doar un obiectiv de ţară, dar şi unul personal, în condiţiile în care îmi termin mandatul la 21 decembrie. Aş vrea ca şi acest pas să fie făcut. Să fim membru Schengen, chiar dacă se va face în două etape. Sigur, datorită evoluţiilor interne, vizez luna octombrie. Şi nu numai datorită evoluţiei interne, dar mai sunt alegerile pentru Parlamentul European, este greu să intrăm în negocieri cu statele membre care mai au obiecţiuni acum”, a spus şeful statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS