17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateViscolul a măturat nordul judeţului Gorj

Viscolul a măturat nordul judeţului Gorj

\n

Viscolul puternic i-a pus la grea încercare pe locuitorii din nordul judeţului Gorj. Avertizările de vremea rea au fost primite una după alta de autorităţile judeţene, care au stat în alertă la sfârşitul săptămânii trecute. Cele mai afectate localităţi au fost cele din zona submontană şi montană, unde ninsorile, vântul puternic şi viscolul au făcut legea timp de două zile şi jumătate. Viscol şi ninsori abundente au fost înregistrate în principal la Novaci, Crasna, Baia de Fier, Polovragi, iar o situaţie deosebită a fost în zona montană Rânca. Aici problemele au apărut încă de vineri seară, când vântul a atins aproape o sută de kilometri la oră. Din această cauză, acoperişurile a două pensiuni aflate în construcţie în partea de nord a zonei montane au fost doborâte de viscol. „Aşa de puternic a fost viscolul încât a doborât acoperişurile la două construcţii. Nu sunt încă finalizate şi probabil că, neavând toate elementele, au fost umflate de vânt şi date la o parte foarte uşor. Nu erau locuite şi nu au fost înregistraţi accidentaţi sau răniţi. O vreme deosebit de grea la Rânca, mai ales în zona de releu, acolo unde de regulă sunt probleme“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj.

Drum blocat două zile  

Utilajele de la Secţia Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale au acţionat sâmbătă şi duminică pentru a curăţa şoseaua de tonele de zăpadă aduse de viscol în zona releului. DN 67C Novaci – Rânca a fost blocat de sâmbătă de la ora 14.50 şi până duminică la ora 13.00. „S-a acţionat în permanenţă pe parcursul celor două zile pentru a înlătura zăpada de pe carosabil. Am avut opt utilaje la lucru şi două în aşteptare pentru a interveni. A fost viscol de o sută de kilometri pe oră, iar utilajele au acţionat în permanenţă pentru ca pe carosabil să nu rămână o cantitate foarte mare de zăpadă şi pentru a ne face misiunea şi mai grea, atunci când viscolul şi vântul se mai domolesc. Între kilometrii 22 şi 34+800 sunt tot timpul probleme din cauza zăpezii viscolite şi a vizibilităţii reduse. Nici vorbă ca şoferii de rând să parcurgă acest traseu până nu primesc ok-ul de la noi şi de la Poliţia Rutieră. Poliţiştii s-au aflat în permanenţă în zonă şi au acţionat conform procedurilor, astfel încât să nu ne trezim cu situaţii grave în care este nevoie de salvări de persoane sau mai rău. Oamenii au început să se obişnuiască în zona montană cu astfel de vreme rea şi au răbdare până se desface drumul şi utilajele ajung în zona cabanelor. Nu mai intră nimeni în panică pentru că ştiu că până la urmă am căpătat şi noi experienţă în astfel de situaţii. Oricum, vom mobiliza de fiecare dată toate utilajele de care avem nevoie. Urmărim şi avertizările ANM şi ne facem o strategie pentru zona Rânca. Prefectul a dat dispoziţii în acest sens şi este principalul obiectiv cu care începem la orice şedinţă zilnică“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Turiştii au rămas
la schi…

În zona cabanelor s-au aflat aproximativ 300 de turişti care, în ciuda avertizărilor de vreme severă, au mers pe pârtie şi au participat la sporturi de iarnă. Dacă zona de releu este expusă în permanenţă în caz de viscol, în zona cabanelor şi a pârtiei, condiţiile nu au fost atât de dure. Mai ales sâmbătă, au ieşit aproximativ 200 de turişti pe pârtie. Nici duminică, amatorii sporturilor de iarnă nu au ezitat să iasă din cabane, după ce au aflat că se lucrează la deszăpezirea drumului şi vor putea să coboare din staţiune: „Turiştii şi-au văzut de ale lor, mai ales sâmbătă, când multă lume a fost pe pârtie. Şi duminică au fost câţiva. Nu am avut nici un fel de probleme sau intervenţii şi nici vreo persoană cu o anumită condiţie medicală care să necesite vreun tip de asistenţă. Am avut la sediul Salvamont patru oameni gata să intervină în caz de probleme, dar nu a fost cazul. Doar problema cu drumul, care de obicei se înzăpezeşte pe porţiunea cunoscută, atunci când viscolul aduce zăpadă în cantitate mare. Avem în anumite zone din Rânca şi zăpadă de un metru şi ceva, din cauza viscolului. Pe pârtie nu depăşeşte 40-50 de centimetri, zăpadă bătută“, a precizat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS