19 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu: Decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, cel mai important eveniment din ultimii ani

Traian Băsescu: Decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, cel mai important eveniment din ultimii ani

Preşedintele Traian Băsescu susţine la această oră o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni. Băsescu a salutat decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, de a proclama limba română ca limbă oficială în Moldova şi a apreciat că este unul din cele mai importante evenimente din ultimii ani, scriu jurnaliştii de la romanialibera.ro. „Exprim mulţumiri Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi în special doamnei Ana Guţu, deputat în Parlamentul Moldovei, şi Partidului Liberal Reformator. Este un act de dreptate faţă de actul de independenţă, faţă de istoria cetăţenilor şi faţă de cei din Republica Moldova care se simt români. Implicaţiile sunt extraordinar de profunde, ele intră în vigoare imediată, odată cu decizia Curţii. La Uniunea Europeană vom fi două state cu limba română limbă oficială”, a spus preşedintele. „Este una din cele mai mari bucurii pe care le-am avut în ultimii ani. Este cel mai important eveniment din ultimii ani”, a arătat Traian Băsescu.

Ponta: Decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova este istorică

La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat că decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova prin care limba română este limbă oficială a statului vecin „este una istorică”, informează Agerpres.ro. Şeful Guvernului de la Bucureşti a scris astăzi, pe pagina sa de Facebook, că hotărârea instanţei este „o veste foarte bună pentru toţi românii”. „Decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova este una istorică! O veste foarte bună pentru toţi românii şi un semnal pozitiv pentru viitor!”, susţine Victor Ponta.

Decizia a fost salutată de premierul Victor Ponta şi în mod oficial, printr-un comunicat transmis de Guvern. „Am primit cu bucurie decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova, prin care limba română este recunoscută drept limbă oficială în Republica Moldova. Sunt extrem de fericit să văd că, alături de multe decizii şi proiecte oficiale, concretizate între România şi Republica Moldova în ultima perioadă, de astăzi ne uneşte, la nivelul unei decizii oficiale, şi limba pe care o vorbim de veacuri. România şi Republica Moldova continuă, pe aceeaşi limbă, limba română, parcursul lor comun, unul care va reuşi să ne unească în interiorul spaţiului european. Este o decizie simbolică, ce vine să completeze veştile bune pe care cetăţenii Republicii Moldova le-au primit în ultima perioadă. Vorbim aceeaşi limbă, simţim cu acelaşi suflet, aşa că destinele noastre trebuie să fie comune, în interiorul Uniunii Europene”, a afirmat premierul în documentul citat.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis astăzi că textul Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova care prevede că limba de stat este cea română prevalează asupra prevederilor Constituţiei, potrivit căreia limba de stat este cea „moldovenească”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS