Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a pregătit o misiune menită să studieze din spaţiu câmpul magnetic terestru, au scris jurnaliştii de la Mediafax.
Polul nord magnetic, localizat pentru prima dată cu precizie de exploratorul britanic James Ross, în 1831, în Marele Nord Canadian, se află în continuă mişcare, uneori cu oscilaţii bruşte, fără a se cunoaşte exact motivele. De-a lungul secolului al XIX-lea şi până în anul 1980, Polul nord magnetic se îndrepta cu o viteză destul de redusă, de zece kilometri pe an, în direcţia Siberiei, dar viteza s-a accelerat ulterior, ajungând la 60 de kilometri pe an în anii ‘90, şi mai apoi s-a stabilizat.
Potrivit cercetătorilor, între anii 1831 şi 2007, Polul nord magnetic a parcurs aproape 2.000 de kilometri în direcţia nord-est. Acest lucru se întâmplă deoarece câmpul magnetic terestru, care va fi măsurat cu ajutorul a trei sateliţi, în cadrul misiunii Swarm, este foarte variabil, atât în spaţiu, cât şi în timp. Acest câmp magnetic s-a inversat chiar de câteva ori de-a lungul istoriei, în medie o dată la 200.000 de ani, deşi într-un mod destul de imprevizibil. În prezent, câmpul magnetic terestru este în plin proces de scădere – a pierdut aproximativ 6% din intensitate în ultimul secol -, dar rămâne foarte ridicat faţă de ceea ce se întâmplă înainte de o inversiune, fenomen care necesită mai multe mii de ani.
Poli magnetici vs. poli geografici
Spre deosebire de polii geografici, polii magnetici nord şi sud – punctele de pe suprafaţa Terrei în care acest câmp magnetic este vertical – nu sunt situaţi în poziţii diametral opuse ale globului terestru. Polul nord magnetic se află, de fapt, la o latitudine de peste 85 de grade în raport cu nordul geografic, în timp ce Polul sud magnetic este situat doar la 65 de grade latitudine sudică, în apropierea bazei franceze Dumont d’Urville în Antarctica. Deoarece polii geografici sunt ficşi, este necesar să se corecteze direcţia indicată de o busolă care este îndreptată spre Polul nord magnetic al „declinaţiei“, adică unghiul format de cei doi poli. Acest unghi variază nu numai în timp, ci şi în funcţie de locul în care se află, deoarece câmpul magnetic terestru nu este uniform. Pentru orientarea cu ajutorul busolei – care nu se defectează niciodată, spre deosebire de un GPS sau de aparatura radio – este nevoie de o hartă destul de recentă, aceasta fiind şi „sarcina“ misiunii Swarm: datele colectate de sateliţii Swarm vor fi folosite pentru actualizarea hărţilor folosite în aviaţie şi în navigaţie.
Misiunea Swarm
ESA a lansat vineri cei trei sateliţi cu scopul de a studia din spaţiu câmpul magnetic terestru, un fenomen complex şi fluctuant care a rămas puţin cunoscut, la 2.000 de ani după inventarea busolei în China. ESA a ales pentru misiunea Swarm o configuraţie inovatoare: trei sateliţi identici, care seamănă puţin cu vehiculele spaţiale din franciza cinematografică „Războiul stelelor“, creaţi cu scopul de a obţine performanţe aerodinamice adaptate unei orbite joase. Cu greutatea de 470 de kilograme fiecare, cei trei sateliţi Swarm au fost lansaţi de o rachetă Rockot, de la baza spaţială Pleseţk din Rusia. Sateliţii vor evolua pe traiectorii uşor diferite (doi la 460 de kilometri iniţial, al treilea la 530 kilometri, la începutul misiunii), fapt care va permite separarea diferitelor surse magnetice şi cartografierea în detaliu a variaţiilor lor, nu doar în spaţiu, ci şi în timp. Pentru a garanta cel mai înalt grad de precizie în măsurătorile efectuate, cercetătorii s-au ocupat în mod deosebit de „curăţenia“ sateliţilor, folosind la construcţia lor materiale „cât mai neutre posibil“ din punct de vedere magnetic.
Sursa principală a câmpului magnetic al Terrei se află la adâncimea de 3.000 de kilometri, în nucleul de fier şi nichel al planetei, un amestec în fuziune care funcţionează ca un dinam uriaş, graţie curenţilor care îl traversează. Acestui magnetism i se adaugă şi alte surse mult mai slabe, precum rocile magnetice din scoarţa terestră, dar şi surse externe, precum partea din atmosferă încărcată electric prin raze ce provin de la Soare (ionosferă, apoi magnetosferă), a explicat Gauthier Hulot, cercetător la Centrul Naţional de Studii Ştiinţifice (CNRS, Franţa) şi la Institutul de fizică a Globului din Paris.
