Expertul-restaurator şi proiectantul lucrărilor de reabilitare a Porţii Sărutului, Dorin Dănilă, lansează noi acuzaţii la adresa Institutului Naţional al Patrimoniului. El susţine că singurul interes pe care îl urmăreşte este conservarea operei. „Nu este vorba de un conflict personal sau politic. Eu sunt restaurator și singurul meu interes este prezervarea în cele mai bune condiții a unui monument istoric de importanță majoră pentru România. Mi-am făcut datoria morală de a semnala neregulile pe care le-am descoperit la fața locului. Refuzul meu de a semna procesul-verbal de recepție a lucrărilor a fost legat de o serie întreagă de probleme pe care le-am constatat în relația proiectant – executant – diriginte de șantier. Această relație practic nu a existat pe parcursul lucrărilor, întrucât nu am fost convocat, conform legii, la începerea și derularea acestei lucrări. Există o confuzie între cele două tipuri de intervenție: intervenția din iulie – spălare cu pompa cu presiune, care a creat daune monumentului și care nu a fost proiectată de mine, și proiectul meu, avizat de Ministerul Culturii după aproximativ un an și jumătate de studii, cercetări și recomandări ale Comisiei de Componente Artistice, cu analize științifice făcute de cei mai importanți experți în domeniu, de la catedrele de Geologie și Chimie de la UBB. Cele două intervenții au avut executanți diferiți. Spălarea cu apă a avut loc în timpul intervenției din iulie. În cazul proiectului elaborat de mine, pe parcurs, executantul a generat anumite suplimentări, propuneri de modificare a proiectului fără știrea mea (deși erau obligați prin lege să mă consulte), mergând direct la Ministerul Culturii pentru a obține aprobările. În aceste condiții, am fost solicitat de către Institutul Național al Patrimoniului cu 48 de ore înainte de finalizarea lucrărilor să întocmesc raportul de proiectare în vederea recepției la terminarea lucrărilor. Am cerut în scris documentele de execuție necesare întocmirii acestui raport (fotografii din timpul execuției, jurnalul de șantier, lista lucrărilor efectuate etc.), care nu mi-au fost furnizate. M-am deplasat la Târgu Jiu și am văzut parțial (deoarece la partea superioară nu a existat acces) rezultatele celor două intervenții: zone cu schimbare cromatică, dislocări și pronunțări de material litic provocate de utilizarea pompei cu jet de apă în luna iulie. Neprimind documentele necesare efectuării recepției, am refuzat să semnez procesul-verbal. Este, așadar, vorba de două evenimente distincte, dar care au avut amândouă consecințe asupra stării de fapt actuale. Acuzațiile aduse în acest moment de dl. Muraru, directorul INP, arată că acesta nu cunoaște nici în prezent situația exactă a lucrărilor, parcursul lor, cine a executat, cine a lucrat și nici tehnologiile care au fost folosite. De asemenea, nu cunoaște toate procedurile care au fost făcute pentru stabilirea bugetului necesar acestei lucrări“, menţionează Dorin Dănilă, într-un comunicat de presă.
Dorin Dănilă dă replica Institutului Naţional al Patrimoniului
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei