7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSeminarii tematice pentru formarea în limba franceză a funcţionarilor români

Seminarii tematice pentru formarea în limba franceză a funcţionarilor români

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în parteneriat cu Delegaţia Wallonie-Bruxelles la Bucureşti şi Ambasada Franţei, organizează în perioada 25-27 septembrie 2013, la sediul Institutului Diplomatic Român, seminarul francofon cu tema „Politica energetică”. Reuniunea, organizată în cadrul „Planului multianual de formare în limba franceză a funcţionarilor publici care gestionează dosare europene”, continuă seria seminariilor tematice francofone iniţiate încă din 2004.

Seminarul va aborda atât aspecte conceptuale de ordin general (baza legală, piaţa internă a energiei, energii regenerabile, legătura cu politica climatică), cât şi proceduri privind transpunerea directivelor în plan naţional (procesul decizional european, rolul statelor membre, măsuri naţionale de implementare). De asemenea, va exista un modul dedicat energiilor regenerabile, precum şi mecanismelor de finanţare.

Până la sfârşitul anului în curs mai sunt prevăzute alte două seminarii. Obiectivul acestora este de a contribui la consolidarea capacităţii funcţionarilor publici români de a utiliza limba franceză în cadrul dezbaterilor şi negocierilor din Uniunea Europeană, precum şi îmbunătăţirea gradului de cunoaştere a mecanismelor, instrumentelor şi politicilor europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS