7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajat al Prefecturii Mehedinţi găsit incompatibil de către ANI

Angajat al Prefecturii Mehedinţi găsit incompatibil de către ANI

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, infracţiunile asimilate infracţiunii de corupţie, precum şi conflictul de interese de natură administrativă în cazul lui Dan Nedelcia, angajat al Prefecturii Mehedinţi, care este şi consilier juridic în cadrul Primăriei Eşelniţa, iar o perioadă a activat ca avocat în cadrul Baroului Mehedinţi.
Potrivit ANI, Dan Nedelcia s-a aflat în stare de incompatibilitate din 15 noiembrie 2010 până în prezent, întrucât  a deţinut, simultan, funcţia publică de consilier juridic în cadrul Primăriei Eşelniţa, respectiv a Instituţiei Prefectului Judeţului Mehedinţi, cât şi avocat în Baroul Mehedinţi.
Dan Nedelcia a încălcat dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţionarii publici pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului“.
Acesta a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului“, se mai arată în comunicatul ANI.
Incompatibilitatea lui Nedelcia a fost sesizată de fostul prefect al judeţului Mehedinţi, Ion Mâţu, care a alertat inspectorii ANI. „Este un caz clar de bătaie de joc la adresa legii şi a oamenilor. Mai grav este faptul că o instituţie precum cea a prefectului ia parte la asemenea lucruri, când tocmai prefectul trebuie să respecte legea. Eu l-aş da afară imediat, pentru că sunt atâţia oameni care stau la coadă pe la Forţele de muncă să găsească un post, iar alţii primesc bani din trei salarii“, a declarat Ion Mâţu, fost prefect de Mehedinţi.
Contactat telefonic, Dan Nedelcia a negat starea de incompatibilitate. „Nu fac comentarii. Deocamdată sunt salariat al prefecturii. Nu ştiu de unde au apărut aceste speculaţii, dar eu ca avocat sunt suspendat“, a spus prin telefon Dan Nedelcia. Potrivit ANI, Nedelcia a ocupat la un moment dat trei funcţii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS