7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi ajutoare pentru încălzire

Noi ajutoare pentru încălzire

Până la sfârşitul acestei luni, craiovenii vor intra în posesia cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2013-2014. Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj a recomandat administraţiei locale craiovene, dar şi celorlalte primării din judeţul Dolj să stabilească listele cu beneficiarii de venit minim garantat şi să pregătească formularele pe care să le pună la dispoziţia populaţiei.
„Am convocat primăriile, din care s-au prezentat 90 de reprezentanţi şi i-am rugat să-şi însuşească dispoziţiile noii ordonanţe. Nu vrem să mai existe erori, cum este cazul unor persoane care au beneficiat de ajutor atât în judeţul Dolj, cât şi în alte judeţe. Pentru început le-am indicat să afişeze la primării lista cu beneficiarii de venit minim garantat (VMG), pentru că primăriile suportă plata acestora. După care să pregătească formularele pe care să le distribuie beneficiarilor. Acest lucru se face până pe 30 septembrie 2013, iar până la sfârşitul lunii următoare să fie completate. Se merge pe vechile cereri şi declaraţii, nu există de la minister alte date“, a precizat Marius Simcelescu, director AJPIS Dolj.
Din acest sezon creşte cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale pentru a acoperi majorarea cu 6% a preţului la gaze naturale. De asemenea, persoanele şi familiile cu venituri reduse vor primi ajutoare şi pentru încălzirea cu energie electrică, cuprinse între 48 şi 240 de lei. Prevederile apar în noua Ordonanţă nr. 27/2013 (care modifică Ordonanţa nr. 70/2011).

Cine beneficiază de ajutor

Ajutoarele pentru energie termică se acordă familiilor cu un venit net mediu lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 786 de lei şi persoanelor singure cu un venit net mediu lunar cuprins între 0 şi 1.082 lei/lună. Ajutoarele pentru gaze naturale, lemne şi combustibili petrolieri se acordă persoanelor ori familiilor cu venitul lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 615 lei, care nu deţin bunuri mobile/imobile sau terenuri.
Potrivit ordonanţei adoptate recent, familiile cu venituri cuprinse între 155 lei/persoană şi 615 lei/persoană vor primi ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică. Ajutoarele vor varia între 240 de lei pentru familiile/persoanele cu venituri până la 155 de lei/persoană şi 48 de lei pentru venituri de până la 615 lei/persoană.

Va fi introdus indicatorul social de referinţă

Din acest sezon se introduce indicatorul social de referinţă (ISR) ca element de raportare a cuantumului ajutoarelor sociale şi nivelurilor de venituri.
Dispoziţiile stabilesc că ajutorul lunar pentru energie termică se va acorda doar în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1,572 ISR în cazul familiilor şi 2,164 ISR în cazul persoanei singure. Având în vedere că, în prezent, valoarea ISR este de 500 de lei, venitul net trebuie să fie de 786 de lei în cazul familiilor şi de 1.082 de lei în cazul persoanei singure.
Ajutoarele sociale se vor acorda prin compensarea procentuală aplicată la factura pentru energie termică.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi în situaţia beneficiarilor care îşi încălzesc locuinţa cu gaze, lemne sau combustibil solid, adică stabilirea ajutorului se va face ţinându-se cont de ISR.
Ancheta socială ca mijloc de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor se va face doar în urma unor sesizări sau la solicitarea Agenţiei. Doar în cazul beneficiarilor care îşi încălzesc locuinţa cu energie electrică ancheta socială se va face obligatoriu la fiecare solicitant de ajutor, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii.
Din această iarnă beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei şi consumatorii vulnerabili, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie electrică, oricare ar fi sursa de căldură, adică poate fi şi un radiator electric. Cel care solicită ajutorul trebuie să aibă încheiat cu CEZ un contract valabil.

Tranşe de venit pentru ajutorul de încălzire

În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau al persoanei singure, compensarea procentuală va fi după cum urmează:
„90% dacă venitul mediu net lunar este de până la 0,31 ISR (adică 155 de lei)
80% dacă venitul mediu net lunar este cuprins între 0,31 ISR şi 0,420 ISR (adică 155,1 lei şi 210 lei)
70% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 0,42 ISR şi 0,520 ISR (adică 210,1 lei şi 260 lei)
60% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 0,52 ISR şi 0,620 ISR (adică 260,1 lei şi 310 lei)
50% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 0,62 ISR şi 0,710 ISR (adică 310,1 lei şi 355 lei)
40% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 0,71 ISR şi 0,850 ISR (adică 355,1 lei şi 425 lei)
30% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 0,85 ISR şi 0,960 ISR (adică 425,1 lei şi 480 lei)
20% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 0,96 ISR şi 1,080 ISR (adică 480,1 lei şi 540 lei)
10% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 1,08 ISR şi 1,230 ISR (adică 540,1 lei şi 615 lei)
5% dacă venitul net mediu lunar este cuprins între 1,23 ISR şi 1,572 ISR (adică 615,1 lei şi 786 lei)
Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează între 1,572 ISR şi 2,164 ISR (între 786,1 lei şi 1.082 de lei) compensarea procentuală este de 10%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS