Primăriile aşteaptă rectificarea pentru a scăpa de datorii

Autori


Mai mult de jumătate din cele 70 de primării din judeţul Gorj au nevoie urgentă de fonduri pentru a-şi achita datoriile curente şi către furnizori. Restanţe mari sunt şi la plata facturilor pentru lucrările efectuate de firmele de construcţii în această vară. În lipsa altor variante de a primi fonduri la primării, respectiv încasarea de taxe şi impozite, alternativa pentru a scăpa de debite o reprezintă o rectificare de buget programată pentru perioada imediat următoare. Rămâne însă de văzut dacă vor fi suficient de multe fonduri la dispoziţia statului şi la Administraţia Finanţelor Publice pentru a onora toate solicitările venite din partea unităţilor edilitar-gospodăreşti.

Unii dintre edili susţin că, dacă la următoarea rectificare de buget nu vor primi măcar o parte din sumele necesare, vor fi nevoiţi să pună lacătul pe uşile primăriilor şi să renunţe la finanţarea anumitor activităţi. Mai mult decât atât, sumele datorate furnizorilor ar putea creşte dacă se va ajunge în instanţele de judecată.

Facturi neplătite la Roşia de Amaradia

Una dintre primăriile care au acumulat datorii importante în ultimele luni este cea a comunei Roşia de Amaradia. Ca şi alţi primari de comune din judeţ, edilul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, se teme că, dacă nu va primi urgent bani, comuna ar putea rămâne fără iluminat public sau lemne pentru unităţile de învăţământ. În Roşia de Amaradia, numai factura la curent electric pe care primăria o are de achitat este de 30.000 de lei. „Ca orice primărie avem nevoie de o rectificare de buget să ne achităm din datoriile pe care le avem în prezent. Noi ne facem bugetul la începutul anului, luând în calcul veniturile pe care le putem avea.


Majoritatea veniturilor sunt din încasările din taxe şi impozite, iar cum se plăteşte se ştie. La energie electrică este în prezent o datorie de 30.000 de lei, iar pe total an iluminatul public ne costă 90.000 de lei. Noi înregistrăm acum şi datorii la curentul consumat pentru alimentarea cu apă a comunei, adică 10.000 de lei. Avem nevoie de bani pentru achiziţia de lemne pentru şcoli şi pentru primărie“, a spus edilul Liviu Cotojman.

Datorii mari şi la Samarineşti

O situaţie grea din punct de vedere al datoriilor se înregistrează şi în comuna Samarineşti, din sudul judeţului Gorj. Edilii au de achitat bani către furnizorii de materiale şi servicii către primărie, dar au rămas fără fonduri şi în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor de modernizare a sediului primăriei. Lucrările au început în urmă cu cinci ani, însă au trenat, din cauza lipsei fondurilor: „Singura noastră şansă este rectificarea de buget. Ca oricare primărie, avem şi noi întârzieri. Avem restanţe la plata iluminatului. Mai avem nevoie de bani să finalizăm primăria, pentru că lucrarea este începută acum cinci ani. Suntem pe final, dar mai e nevoie de bani. De bani este nevoie tot timpul, numai să fie. Întârzierile nu sunt mari, dar te ţin în loc sau te trag înapoi, când nu ai cu ce să plăteşti“, a precizat Marian Ardeiu, primarul comunei Samarineşti.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 26 august 2013

Actualitate

» Regele urmărit – mărturii inedite
» Experţi din Japonia vor studia flora şi fauna Gorjului
» Sculptorii de la Simpozionul „Brâncuşiana“ au primit câte 900 de euro
» Irinel Popescu, oaspete de seamă al Băileștiului
» Apartamentul cu câini
» Subvenţii pentru zeci de angajatori
» Primăriile aşteaptă rectificarea pentru a scăpa de datorii
» Beneficiarii de rentă viageră agricolă, în legalitate
» Germania ar fi de acord cu o acţiune internaţională în Siria
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Un avion cu peste 200 de pasageri a aterizat de urgenţă în Croaţia
» Băsescu: Şomajul este în creştere; Relansarea investiţiilor trebuie să fie o prioritate a Guvernului
» Gorj: Patron amendat pentru muncă „la negru”
» Dolj: Astăzi începe la Calafat a patra ediție a Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară
» Admiterea la INM şi în magistratură
» S-a desemnat câştigătoarea licitaţiei publice pentru închirierea spaţiului de la Gara de Nord, cu destinaţia parcare taxi – îmbarcare-debarcare călători
» Deschiderea oficială a Reuniunii Anuale a Diplomației Române, 2013
» Ramona Mănescu a depus jurământul de învestitură
» Experţii ONU, atacaţi de lunetişti în Siria

Local

» Rovinărenii se pot trezi cu roţile maşinilor blocate
» „Veghează-ne din cer, căpitane!“
» Dispută pe hotar
» Taxa pe câine în Craiova – 500 lei pe an
» Craiovenii cuceresc cerul
» Tamponare cu victime
» Accident grav cu două autoutilitare
» Craiova: A început reabilitarea Clinicii de Pediatrie a Spitalului “Filantropia”
» Noi discipline de studiu pentru clasele primare
» Craiova: Puiul de leu găsit în iunie la Grădina Zoologică a murit

Dolj

» Dolj: Şapte eliminaţi la bacalaureat

Gorj

» Gorjean, infractor în Danemarca
» Gorj: Trei eliminaţi din bac

Sport

» Halep a ajuns în Top 20!
» Peste 100 de craioveni au jucat table în centru
» Debutăm cu Levski Sofia în Liga Balcanică
» Napoli cere întăriri
» CSU Craiova şi-a mulţumit publicul
» Tottenham a acceptat oferta de 100 de milioane a Realului pentru Bale
» Fotbal – CS U Craiova şi-a prezentat echipamentele de joc

Bani & Afaceri

» Consiliul de Administraţie al Transgaz: Numărul de anagajaţi va fi redus

Educatie

» Peste 2.000 de candidaţi la prima probă scrisă a bacalaureatului
» Rechizitele golesc buzunarele părinţilor
» Studenţii craioveni fac cursuri la Rânca
» Zeci de şcoli nu au biblioteci
» MTS: Peste 200 de olimpici internaţionali vor beneficia de tabere pe litoral

Magazin

» Horoscop
» Dolj: Oraşul Filiaşi rămâne miercuri fără apă
» Poşta Română va lansa conceptul “Ghişeului Telecom”
» Craiova: Expoziția ”I play Yamaha”, în Piața Mihai Viteazul

Top