15.5 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateExperţii ONU, atacaţi de lunetişti în Siria

Experţii ONU, atacaţi de lunetişti în Siria

Experţii însărcinaţi de ONU să ancheteze o eventuală folosire de arme chimice în Siria au fost ţinta unor lunetişti ascunşi neidentificaţi, luni, ceea ce i-a obligat să îşi suspende misiunea lângă Damasc, a anunţat un purtător de cuvânt al ONU, relatează AFP, citată de realitatea.net.
„Primul vehicul al echipei de anchetă asupra armelor chimice a fost atins în mod deliberat, în mai multe rânduri, de tiruri ale unor lunetişti neidentificaţi”,a declarat Martin Nesirky, citat într-un comunicat.
El nu a anunţat vreun rănit.
Inspectorii ONU se îndreptau luni spre locul presupusului atac chimic de la 21 august imputat regimului sirian, în apropiere de Damasc, unde urmează să îşi înceapă ancheta, a constat la faţa locului un fotograf AFP.
Fotograful i-a văzut pe inspectori plecând într-un convoi de cinci maşini, escotat de serviciile de securitate siriene. Ei urmează să meargă în regiunea Ghouta, unde opoziţia şi ţări occidentale acuză armata că a ucis săptămâna trecută sute de civili cu arma chimică.
Misiunea, alcătuită din zece inspectori, condusă de către suedezul Aake Sellström, a sosit la Damasc pe 18 august, cu scopul de a ancheta alte acuzaţii privind alte presupuse atacuri comise anterior, anul acesta, în ţară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS