9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Aţi putea face unele investiţii, dar analizaţi cu atenţie ofertele înainte de a lua o hotărâre. N-ar fi exclus ca o persoană pe care o cunoaşteţi de mai mult timp să vă facă nişte complimente sau poate chiar o declaraţie de dragoste. Relaţia cu prietenii vă va preocupa în mod special în această perioadă. Fiţi cât se poate de atent, deoarece din cauza unor neglijenţe verbale aţi putea avea neplăceri.         

Taur
Activităţile practice vă vor ajuta să vă folosiţi în mod eficient energia, ceea ce vă va aduce un plus de încredere, de siguranţă. De asemenea, veţi avea posibilitatea să finalizaţi o lucrare în domeniul serviciului, dar acest lucru vă va costa un efort suplimentar. Este posibil ca o persoană din cercul de prieteni să aibă o problemă de sănătate.  
   
Gemeni
Manifestaţi un interes profund pentru chestiunile profesionale. Relaţia cu colegii nu este dintre cele mai fericite, dar şefii vă apreciază iniţiativele. N-ar fi exclus ca cineva din anturajul apropiat să vă facă o propunere, dar nu este cazul să luaţi decizii fără o matură chibzuinţă. Impulsivitatea nu vă este de nici un folos în această perioadă.       

Rac
Aveţi în faţă o zi agitată şi nu vă va fi uşor să depăşiţi obstacolele care se vor ivi în calea dumneavoastră. Energia fizică este la limita inferioară. Neînţelegerile pe care le-aţi avut până acum cu unii membri ai familiei se vor ameliora considerabil. Dacă pe acasă se fac lucrări de reparaţii, reamenajări, acestea vor putea fi finalizate. Nu este un moment favorabil pentru a pleca la drum.     
   
Leu
Situaţia financiară se va îmbunătăţi. Este posibil să obţineţi o primă sau un ajutor de la o rudă apropiată. Şi colaborările se vor dovedi avantajoase din acest punct de vedere. Iniţiativele în plan sentimental vor fi apreciate de partenerul de suflet. În anturajul de la serviciu veţi reuşi să vă impuneţi punctele de vedere fără a face un efort deosebit. Ieşiţi în lume! Aveţi şanse să întâlniţi persoane care v-ar putea ajuta mult în viitor. Vă sfătuim să vă menajaţi, altfel riscaţi să vă surmenaţi.  
 
Fecioară
Inteligenţa vie, spiritul de observaţie vor ieşi din nou în evidenţă, aducându-vă respectul colegilor, dar şi respectul şefilor. Din punct de vedere financiar, situaţia nu este nemaipomenită, dar unele rezolvări ar putea să apară. Oricum, cheltuielile vor fi mari în această perioadă. În cazul în care doriţi să vă implicaţi într-o activitate de mai mare anvergură, înarmaţi-vă cu multă răbdare!
      

Balanţă
Comunicarea cu cei din jur nu va fi prea bună. Mare atenţie în cazul în care doriţi să vă puneţi semnătura pe un document oficial. Îngrijiţi-vă sănătatea, deoarece este posibil ca o suferinţă mai veche să vă dea serios de furcă. Un interes major veţi manifesta şi pentru relaţia cu partenerul de suflet, pe care v-aţi putea-o consolida în această perioadă. Este posibil să renunţaţi la o călătorie, din cauza sănătăţii.      

Scorpion
Starea generală este bună, chiar dacă nu vă simţiţi capabil de fapte măreţe. Energia mentală este la limita superioară, dar ar fi cazul să nu vă suprasolicitaţi, deoarece aţi putea avea probleme pe fond nervos. Dacă veţi amâna chestiunile mai dificile pentru o altă zi, veţi putea să petreceţi clipe relaxante în compania prietenilor. Se pare că relaţiile cu partenerul de viaţă sunt tensionate din cauza unei rude care încearcă să se bage între voi.    
   
Săgetător
Mare atenţie, căci aveţi tendinţa de a vă neglija sănătatea, ceea ce v-ar putea crea probleme serioase, poate chiar o spitalizare. În cazul în care doriţi să vă implicaţi în activităţi la limita legalităţii, fiţi cât se poate de atent, deoarece lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată. Problemele cu care v-aţi confruntat până acum în plan profesional vor începe să se rezolve într-o oarecare măsură.        
 
Capricorn
Încercările de a finaliza o lucrare începută de mai mult timp vor fi sprijinite de cei din jur. Aţi putea lua decizii sau aţi putea demara, cu reale şanse de succes, o activitate intelectuală. Ceva bani aţi putea câştiga din speculaţii sau participând la jocuri de noroc; cu măsură, însă. Evitaţi să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu deoarece aţi putea genera neînţelegeri mari.     
    
Vărsător
Încercările de a finaliza o lucrare începută de mai mult timp vor fi sprijinite de cei din jur. Aţi putea lua decizii sau aţi putea demara, cu reale şanse de succes, o activitate intelectuală. Ceva bani aţi putea câştiga din speculaţii sau participând la jocuri de noroc; cu măsură, însă. Evitaţi să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu, deoarece aţi putea genera neînţelegeri mari.    
 
Peşti
Activităţile extraprofesionale vă vor da posibilitatea să vă relaxaţi, petrecând clipe excelente în compania partenerului de suflet. Din punct de vedere financiar, situaţia nu vă favorizează. Aţi putea avea o reuşită datorită implicării în activităţi de colaborare. Investiţiile pe care le aveţi în plan nu-şi vor arăta eficienţa decât în timp mai îndelungat. Este posibil să aveţi un eşec în afaceri şi să fiţi dezamăgit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS