Acasă Actualitate A venit noua factură majorată la gaze!

A venit noua factură majorată la gaze!

-

Din această toamnă, gazele naturale s-au scumpit cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10% pentru cei industriali. Cât plătim în plus şi cum se calculează diferenţa? Trebuie să ne obişnuim cu majorările de tarife, pentru că de la anul se vor ţine lanţ. Preţurile gazelor naturale vor creşte cu 10-12% pe an.

Gazele naturale livrate populaţiei au tarife mai mari cu 5% din luna septembrie, iar cele destinate companiilor au fost scumpite cu 10%. Scumpirea a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că liberalizarea preţului gazelor urma să înceapă abia de la anul, iar pentru 2012 nu mai fuseseră anunţate ajustări de tarife. Această majorare afectează consumatorii care folosesc centrala pe gaze pentru încălzire, dar şi restul populaţiei, care are gaze naturale doar pentru aragaz.
În această perioadă, consumatorii casnici primesc acasă primele facturi la gaze, după scumpirile operate în toamnă. GdS a calculat cât plăteşte, efectiv, o familie acum, comparativ cu situaţia de dinainte de scumpirile operate.
De mai bine de un an, consumul de gaze este exprimat în kw/h, iar în calculul facturii, furnizorul de gaze ţine cont şi de puterea calorifică specifică a gazului. La cum sunt exprimate unităţile pe o factură de gaze şi o persoană experimentată se uită de două ori să vadă cum s-a ajuns la calculul final, la suma finală de plată.
La un consum mediu lunar de 200 de metri cubi de gaze, o familie plătea 209,34 lei pe lună. Dacă exprimăm consumul în kw/h, pentru o putere calorifică specifică (Pcs, adică puterea de ardere a gazului) de 10,849 kw/h/mc, atunci familia dată ca exemplu a consumat 2.168,8 kw/h într-o lună. Până acum, consumatorul casnic dat drept exemplu plătea 209,34 lei pe lună, la un preţ al gazelor de 0,09648 lei/kw/h.
În urmă cu două luni, preţul gazelor naturale a crescut la 0,10148 lei/kw/h. Deci familia trebuie să achite în prezent furnizorului de gaze 220,08 lei pe lună, la acelaşi consum de gaze. Practic, într-o singură lună, trebuie să scoatem în plus din buzunar 10,74 lei, dacă am consuma aceeaşi cantitate de gaze naturale. Dar în lunile de iarnă, ajustările „de toamnă“ vor fi şi mai clar evidenţiate în facturi, deoarece la un consum mai mare de gaze, evident factura va fi şi mai umflată.
Reamintim că scumpirile gazelor naturale din această toamnă au fost anunţate populaţiei de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, iar aceste majorări nu au nici o legătură cu calendarul liberalizării preţurilor la gaze. Şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, a declarat la vremea respectivă: „Calendarul de liberalizare pentru preţurile gazelor şi electricităţii nu a fost devansat. Ne-am pus de acord cu guvernul pentru aceste date şi calendarul rămâne aşa cum a fost stabilit. În ultimii ani, a existat un mecanism în România: dacă costul de producţie creşte şi se reflectă în preţurile de retail, atunci rezultă o întârziere în ajustarea preţurilor la gaze. Preţurile la gaze trebuie aliniate“, a declarat reprezentantul FMI, la sfârșitul lunii august.

Calendarul scumpirilor de gaze pentru anii viitori

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat un calendar de creştere a preţurilor gazelor naturale pentru anii următori, dar nu era prevăzută vreo scumpire pentru anul acesta. În baza calendarului anunţat de ANRE, următoarea scumpire a preţului gazelor va fi în 2013, în două tranşe: prima scumpire va fi de 8%, urmând să fie efectuată la 1 iulie, iar a doua, de 2%, ar urma să intre în vigoare din octombrie 2013. Datele anunţate de ANRE arată că preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% şi în 2014, pentru ca în perioada 2015 – 2018 să urce cu 12% anual, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate. De asemenea, liberalizarea pieţei de energie va începe mai întâi cu clienţii industriali.

ȘTIRI VIDEO GdS

Mihai Bălaşa şi Rică Neaga au prefaţat partida cu Astra Giurgiu

Universitatea Craiova a susţinut astăzi conferinţa de presă premergătoare întâlnirii cu Astra Giurgiu. La întâlnirea cu reprezentanţii mass-media au fost prezenţi fundaşul...