15.5 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePodul Agigea va fi închis trei zile

Podul Agigea va fi închis trei zile

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că Podul Agigea va rămâne închis de astăzi până pe 25 octombrie, inclusiv, în intervalul orar 8.30 – 16.00, pentru lucrări de mentenanţă. „Traficul rutier va mai fi închis, pe lângă aceste trei zile, încă două zile, până la sfârşitul lunii octombrie, dar nu consecutive. Cel mai probabil, podul va fi mai închis, în acelaşi interval de timp, la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Marin Dima, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa. 
Pentru relaţia Bucureşti – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi: A2 (Bucureşti – Constanţa – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus – Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia) şi retur;
Pentru relaţia Hârşova (DN 2A) – Tulcea (DN 22) – Pod Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi: A4 (Nod rutier Ovidiu – Nod rutier A4 cu A2) – A2 (nod rutier A4 cu A2 – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus – Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia) şi retur.
O altă posibilitate este călătoria cu trenul; potrivit reprezentanţilor CFR Constanţa, pe relaţia Mangalia – Constanţa şi retur există trenuri din două în două ore, prima plecare fiind la ora 5.20, iar ultima la 19.20.
Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa îi îndeamnă pe conducătorii auto să respecte restricţia de circulaţia şi semnalizarea rutieră temporară, cu menţinea că astăzi un echipaj rutier se va afla toată ziua în zona Podului Agigea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS