Aflată la aproximativ 60 de kilometri de Craiova, comuna Galicea Mare te întâmpină cu o sumedenie de oameni pe o parte şi pe alta a drumului, care-şi fac curăţenia de toamnă. E octombrie.
Înarmaţi cu sape, lopeţi sau furci, gospodarii localităţii, ce trăiesc în case modeste, dar îngrijite, pregătesc trecătorii pentru centrul oraşului, unde răsar clădiri noi, reabilitate, acordând în special atenţie învăţământului şi, deci, copiilor.
În ultimii ani, Galicea Mare se poate bucura de două grădiniţe şi un dispensar reabilitate complet, din fonduri proprii ce se ridică la aproximativ 700.000 de lei. „Noi ne ocupăm de copii!“, ţine să specifice primarul Florel Catană, care recunoaşte că are o slăbiciune pentru prichindei. Asta se vede în felul în care arată şcoala, grădiniţele sau spaţiile de joacă amenajate special pentru cei mici. Grădiniţele au centrală proprie şi o sală de sport, pentru vremurile în care orele de educaţie fizică nu se pot desfăşura afară. Chiar i-am întrerupt din joacă pe 16 dintre copiii din clasa zero, care, echipaţi ca la carte, aruncau cu o minge de colo colo. Ne-am cerut scuze şi ne-am retras. Holul celei de-a doua grădiniţe, unde învaţă cei mai mici dintre cei mici, este pictat de mână. Mihaela Drăghici, nora uneia dintre educatoare, s-a ocupat de umplerea pereţilor cu personaje care mai de care mai colorate, ce înfrumuseţează universul de câteva ore al copiilor. În prima grădiniţă, la grupa mare, absenteismul este, şi el, cam mare. Erau doar şase copilaşi din 23, asta fiindcă părinţii trebuie să culeagă via şi i-au învoit, mărturiseşte educatoarea Aurelia Posnaeş.
„Bătăuşii“ galiceni
La intrarea în şcoală, am aflat că Galicea Mare este o comună ce naşte campioni la judo. I-am prins doar pe cinci dintre ei, care, deşi sunt mici, se mândresc cu realizările lor şi cu greu le poţi opri zâmbetele sau glasul entuziasmat. Patru dintre ei au nouă ani, iar cel mai mare are 11. Adriana Patricia Balica şi sora ei, Ştefania Patricia, sunt gemenele de nouă ani ale echipei, care fac judo de aproape doi ani şi recunosc că sunt mai băieţoase şi mai bătăuşe de fel. Băieţii, Andrei Bănică, Mircea Iancu şi Alin Buşu – cel mai mare -, s-au apucat fiindcă… sunt băieţi. La gâtul lor stau atârnate fel de fel de medalii de aur, argint şi bronz, iar în mânuţele mici ţin strâns diplomele ce atestă că au participat şi au şi câştigat o mulţime de concursuri.
Şi nu sunt singurii. Alături de ei, mulţi alţi copii câştigă anual concursuri de geografie, matematică, ortografie, educaţie tehnologică sau scrieri geografice, de unde se întorc cu toate premiile posibile, de la cel mai mare până la menţiuni sau premii speciale. Cei mai mici dintre ei sunt în clasa a doua, iar cei mai mari merg, acum, la liceu. Fiindcă Galicea Mare nu are încă o instituţie de învăţământ secundar superior, elevii îşi îndreaptă, majoritar, paşii către Băileşti. Foarte puţini dintre ei merg la Craiova, din cauza distanţei mari dintre localităţi. „Sunt peste 100 de copii care fac naveta zi de zi pentru a merge la liceu“, ne spune primarul, care are în plan să doteze şcoala galicenilor cu grupuri sanitare interioare, prin accesarea fondurilor europene.
O viaţă de hărnicie
Să lăsăm, pentru un moment, copiii şi să o luăm la pas prin Galicea Mare. Am auzit vorbe că pe undeva, în sensul de mers către Craiova, dacă mergi la dreapta pe o uliţă, dai de cea mai harnică familie din localitate. Nu e greu să-ţi dai seama care e casa lor. Doamna şi domnul Bănică trăiesc de mult – dacă nu dintotdeauna – în Galicea Mare şi acum au ajuns la senectute. „Ete, doar venirăm de la treabă“, ne spune bătrânica. Nu s-au oprit din muncă, deşi au oboseala şi încetineala specifice vârstei. Anii de linişte şi-i petrec într-o casă îngrijită, curată, verde, la fel de verde ca gardul care-ţi ia ochii din prima. Doamna are 70 de ani şi mai mult fuge decât merge, iar domnul are 77, adus puţin de spate de greutăţi. Au peste 50 de ani de căsătorie, ochii albaştri, părul nins şi un zâmbet caracteristic oamenilor simpli şi modeşti.
Curtea lor de o viaţă are o alee cu pietre mai albe decât laptele, la capătul căreia stă un câine. Şi el alb, dar cu pete negre. Viţa e îngrijită şi sub ea se întinde un covor verde de iarbă, cu flori pe ici şi pe colo. Nici prea puţine, nici prea multe. „Singuri facem tot, cât om mai putea să ne ţinem pe picioare“, spun amândoi cu modestie. „Fetele sunt plecate… Una la Târgu Jiu şi una la Craiova“, spune doamna în timp ce-şi aranjează basmaua. Afară bate vântul şi ploaia se pregăteşte să vină. Îi lăsăm la adăpost în curtea mare şi verde, lângă câinele, companionul lor de bătrâneţe, care s-a băgat în coteţ imediat ce am plecat.
Biblionet şi la Galicea Mare
Programul Biblionet, ce poate fi implementat în localităţi numai cu acceptul primăriei, a fost adus şi la Galicea Mare din luna februarie a anului acesta. Biblioteca are sediul în Căminul Cultural, care va fi şi el, speră autorităţile, reabilitat tot prin fonduri europene. Chiar dacă este o clădire veche, timpul a mângâiat-o uşor, lăsându-i izul acela de casă veche şi plină de poveşti. Bibliotecara Adriana Apostol-Beleuzu, care e aici din 2008, se ocupă de mersul lucrurilor. Biblionet a adus patru calculatoare, un videoproiector, imprimante, dar şi accesul la internet, atât de căutat în ziua de azi. Sub îndrumarea bibliotecarei se desfăşoară activităţile, iar pentru calculatoare se fac programări. Sunt mulţi curioşi, iar unii dintre copii chiar au avut o nelămurire: „Doamna, cât costă?“. Nu costă nimic, iar asta e partea bună a lucrurilor. Cărţile, vechi sau noi, înconjoară sala de calculatoare, dar umplu şi etajul clădirii. Recent, biblioteca a primit şi un fond de carte de 2.000 de lei, pentru a-şi înnoi colecţia.
Pentru Căminul Cultural, care are şi un ansamblu de dansuri şi interpreţi, doar ce-au fost cumpărate 14 costume de fete şi zece de băieţi. Activităţile lor pot fi observate, cu siguranţă, de 1 iunie, când primarul are grijă de slăbiciunea sa, copiii. La fel şi de Crăciun, dar şi de Ziua Comunei, care are loc în fiecare an pe 8 septembrie. „Este un bâlci tradiţional transmis din tată-n fiu, în fiecare an de Sfânta Maria“, spune Florel Catană.
Planuri de viitor
Pe lângă planurile cu şcoala şi căminul cultural, primăria vrea să facă şi o cantină socială în spaţiul unui fost restaurant, fiindcă sunt şi oameni care au nevoie de aşa ceva. Canalizarea va trebui şi ea rezolvată curând, odată cu alimentarea cu apă pe tot teritoriul, care acum este făcută pe 20 de kilometri din 30. Seceta nu i-a afectat 100% pe galiceni. Însă, pentru a îmbunătăţi clima aspră, primarul a găsit o soluţie de a împăduri 200 de hectare, iar pentru a profita de pe urma acestei clime, el se gândeşte serios la realizarea unui parc fotovoltaic, ce foloseşte celule care convertesc lumina soarelui în energie electrică. Pentru recreere şi nu numai, există şi un plan de realizare a unui iaz pentru peşte de 40 de hectare, dar şi a unor spaţii de joacă şi terenuri de sport. Fermierii sunt şi ei ajutaţi pe cât posibil, prin cererile pentru subvenţiile de 100 de lei pe hectar, pe care primăria le depune în numele lor.
Nu e totul roz. Autorităţile recunosc că au depus cereri pentru fonduri europene, care s-au dovedit eligibile, dar nefinanţabile. Aici erau incluse asfaltările (care, alături de pietruiri, ocupă acum 70 de procente din totalul de 30 de kilometri), reabilitarea căminului cultural, punerea pe picioare a unei instituţii de tip afterschool, unde părinţii îşi pot lăsa copiii după ore, dar şi a unui centru social. Dacă nu a fost să fie acum, vor încerca la următoarea serie de cereri, când speră să facă rost de bani pentru aşa ceva.
Părăsim localitatea cu 4.363 de locuitori, conform ultimelor calcule. Părinţii îşi duc copiii pe biciclete sau pe câte un moped, iar ei stau cuminţi pe scaunele mici din spatele „şoferilor“. Freamătul galicenilor se împarte între curtea şcolii, terenul de joacă, drumul spre magazin sau dezbaterile din faţa porţii. E un loc plin de viaţă, unde fiecare îşi vede de treabă. La ieşirea din localitate, gospodarii au intrat în case, semn că se apropie prânzul şi munca mai trebuie să ia şi ea o pauză. E octombrie. Ploaia a început să cadă, iar mustul e pe cale să se facă vin, semn că seceta i-a iertat, cel puţin din punctul ăsta de vedere.
