14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua Mondială a Inimii, marcată la Craiova

Ziua Mondială a Inimii, marcată la Craiova

Societatea Studenţilor Medicinişti Craiova organizează, în perioada 28-29 septembrie, mai multe activităţi dedicate Zilei Mondiale a Inimii, obiectivul fiind promovarea mişcării şi sportului, dar şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Activităţile se vor desfăşura în Bănie, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, în Parcul „Nicolae Romanescu“ şi în trei pieţe importante ale oraşului: Piaţa Mare, piaţa din Craioviţa Nouă şi piaţa din Valea Roşie.
Vineri, 28 septembrie, la ora 10.00, vor avea loc, în paralel, în cele trei pieţe, simulări ale unei situaţii de urgenţă, pentru ca oamenii să înveţe ce trebuie să facă în caz de infarct miocardic. La ora 17.00, pe esplanada Teatrului Naţional, va avea loc un protest mut pentru tragerea unui semnal de alarmă asupra incidenţei tot mai crescute a infarctului miocardic în rândul populaţiei. Ambele activităţi vor fi realizate în colaborare cu Compania Teatrulescu şi Crucea Roşie Română-filiala Dolj. Între orele 19.00 şi 21.00, Adela Nedelcu va susţine un concert pe esplanada Teatrului Naţional.
Sâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 9.00, în faţa teatrului vor fi montate corturi ale Societăţii Studenţilor Medicinişti, unde craiovenii îşi vor putea testa gratuit tensiunea arterială şi le va fi calculat indicele de masă corporală, iar voluntarii medicinişti vor oferi consiliere pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Primii 200 de oameni care se vor prezenta la cort vor beneficia şi de testarea gratuită a glicemiei. Începând cu ora 13.00, membrii organizaţiei Crucea Roşie Română-filiala Dolj vor face demonstraţii de prim ajutor, iar la ora 14.30 craiovenii sunt invitaţi  la Clubul Stănică pentru a urmări demonstraţii ale jucătorilor de tenis, dar şi pentru a participa la diverse activităţi sportive. La ora 15.00, va începe Marşul Bicicliştilor, având ca punct de plecare Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, marş în timpul căruia membrii Clubului Daupedala.ro vor parcurge traseul Liceul „Carol I“ – Ciupercă – Parcul „Nicolae Romanescu“ – strada Caracal – Arabesque – Pod Electro – Calea Bucureşti – Valea Vlăicii – Teatrul Naţional. În paralel, începând cu ora 12.00, în Parcul „Nicolae Romanescu“ se va desfăşura o „vânătoare de comori“ cu premii, în care echipe formate din cel mult trei persoane vor parcurge mai multe staţii cu provocări.
Premiile vor fi oferite primelor trei echipe clasate. Premiul pentru locul I este un curs de iniţiere în alpinism şi căţărare, câştigătorii locului II vor beneficia de un curs de prim ajutor premedical, iar ocupanţii locului III vor fi răsplătiţi cu două antrenamente de tenis de câmp.
Evenimentul se face cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Direcţiei de Sănătate Publică, al Societăţii de Medicină de Familie Dolj şi cu participarea organizaţiei Crucea Roşie Română-filiala Dolj, a Şcolii Alpina, a Clubului de Tenis  Stănică, a Clubului Daupedala.ro şi a Companiei Teatrulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS