21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJojo, prima vacanță în doi după nașterea lui Achim

Jojo, prima vacanță în doi după nașterea lui Achim

Vara aceasta, după ce a încheiat filmările noului serial de comedie „Spitalul de demenţă“, care va începe la Pro TV din 4 octombrie, de la 21.30, Cătălina Grama (Jojo) s-a răsfăţat alături de soţul său în Statele Unite, în prima vacanţă adevărată pe care au petrecut-o împreună după naşterea lui Achim. Los Angeles, Marele Canion, San Diego şi plajele californiene sunt câteva dintre locaţiile în care vedeta Pro TV şi-a încărcat bateriile pentru o toamnă plină. „A fost o vacanţă binemeritată după un an în care am muncit foarte mult, am avut proiect după proiect, filme, emisiuni TV, «Dansez pentru tine» şi multe altele. A fost prima vacanţă mai lungă pe care am petrecut-o doar eu şi soțul meu după naşterea lui Achim. E necesar să ai şi timp liber ca să-ţi aduni forţele, mai ales ca artist îţi trebuie o perioadă de relaxare ca să poţi să creezi“, a spus aceasta. Deşi nu s-au aflat pentru prima oară în Statele Unite, Jojo recunoaşte că de fiecare dată se simte excelent acolo şi de fiecare dată găseşte locuri noi de văzut. „Am fost pentru prima dată la San Diego, în La Jolla Beach, oraşul e foarte frumos şi am descoperit acolo, spre deliciul soţului meu, restaurante cu specific pescăresc foarte bune. Apoi am vizitat Las Vegas-ul, Marele Canion, unde m-am simţit deasupra lumii, dar şi Los Angeles şi plajele din împrejurimi. America e, după părerea mea, o destinaţie foarte bună pentru vacanţă pentru că sunt foarte multe lucruri diferite pe care le poţi descoperi la tot pasul, sunt convinsă că de fiecare dată când voi ajunge acolo voi avea ceva nou de văzut“, a mai spus actriţa. Aceasta a avut şi bucuria de a se reîntâlni în vacanţă cu Whitney Anderson, actriţa care i-a fost colegă de filmare pe platourile filmului „Naşa“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS