10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSDR solicită modificarea, în regim de urgenţă, a legislaţiei muncii

CSDR solicită modificarea, în regim de urgenţă, a legislaţiei muncii

Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) solicită decidenţilor politici modificarea, în regim de urgenţă, a legislaţiei muncii, în conformitate cu Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), cu directivele Uniunii Europene şi cu nevoile societăţii româneşti, informează Agerpres.

„Din cauza întârzierii amendării Codului Muncii şi a Legii nr. 62/2011, angajaţii sunt menţinuţi în continuare într-o stare de sclavie, iar dialogul social lipseşte cu desăvârşire. Modificările aduse Codului Muncii în 2011, prin asumarea răspunderii de către Guvernul Boc, nu au adus beneficii nici angajatului, nici angajatorului, au prejudiciat economia naţională, punând în pericol pacea socială. Din acest motiv, se impune amendarea legislaţiei care reglementează raporturile de muncă, într-un echilibru din care vor avea de câştigat nu numai actorii sociali, ci întreaga populaţie a ţării”, se menţionează într-un comunicat al CSDR.
CSDR doreşte, totodată, înfiinţarea – ca instituţii independente – a Tribunalelor Muncii, deoarece actualele complete de judecată specializate în acest domeniu sunt copleşite de mulţimea proceselor aflate pe rol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS