10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateServiciu în primărie pentru promovarea oraşului lui Brâncuşi

Serviciu în primărie pentru promovarea oraşului lui Brâncuşi

Conducerea Primăriei Târgu Jiu doreşte ca o echipă de funcţionari specializaţi să se ocupe numai de promovarea turistică a oraşului lui Constantin Brâncuşi şi de organizarea de evenimente culturale. În acest sens a fost constituit Serviciul organizare evenimente culturale şi promovare turism. Acesta va funcţiona în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi va avea 24 de atribuţii. În primul rând, conducerea Serviciului va avea obligaţia de a elabora un plan de dezvoltare a turismului cultural pe termen mediu şi lung, precum şi de a colabora cu organizaţiile patronale din domeniul turismului, în vederea includerii municipiului Târgu Jiu în circuitele interne şi internaţionale de turism cultural. Serviciul va mai participa la târgurile de specialitate şi va realiza proiecte, în vederea obţinerii de finanţare europeană.

Bază de date cu obiectivele turistice

În sarcina noii instituţii va fi şi conceperea unei baze de date cu informaţii despre obiectivele turistice şi culturale din municipiul Târgu Jiu şi din zonă, şi va colecta informaţii privind obiective importante din municipiu, trasee turistice şi acţiuni culturale. Totodată, va fi realizat un program de promovare a municipiului Târgu Jiu ca oraş deschis turismului cultural. Personalul Serviciului organizare evenimente culturale şi promovare turism va elabora un manual pentru ghizii care vor însoţi turiştii la obiectivele din Târgu Jiu. „Va mai realiza materiale promoţionale: ghiduri, broşuri, CD-uri de prezentare, cărţi ilustrate cu obiective din oraş care să urmărească promovarea municipiului Târgu Jiu. Serviciul se va ocupa şi de actualizarea permanentă a secţiunii de turism din pagina de internet a instituţiei şi va concepe un program anual de festivităţi şi manifestări în municipiul Târgu Jiu. Promovează evenimente locale, prin toate canalele accesibile, în scopul atragerii participanţilor activi, atât din ţară, cât şi din străinătate“, a declarat Grigore Jianu, director la Administraţia publică locală, din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS