26.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024

Apariţii editoriale

Unde sunt eu în toată povestea asta?
de Emir Kusturica, Editura Polirom

Publicat prima oară la Belgrad, în octombrie 2010, cu titlul „Moartea e un zvon neverificat“, volumul „Unde sunt eu în toată povestea asta“ al lui Emir Kusturica a apărut recent în colecţia „Biblioteca Polirom“, traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu şi Dan Radu Stănescu.
Cartea îndrăgitului regizor, debutul său editorial, deapănă o poveste ce porneşte din vremurile de şcoală, când Iuri Gagarin zbura prima oară în spaţiu, traversează tragedia destrămării Iugoslaviei şi a războiului din Bosnia-Herţegovina şi ajunge până în ziua de azi, la prietenia cu celebrul star hollywoodian Johnny Depp şi la expatrierea în Franţa. Cele mai fascinante sunt divagaţiile, care cuprind, de data aceasta în scris, într-un stil deosebit de plastic şi antrenant, minunatele imagini cu care suntem deja familiarizaţi din filmele sale: poveştile nebuneşti din Balcani, personajele sentimentale, uneori groteşti, însă debordând de viaţă.
„Cred în artă ca formă de terapie pentru oamenii care s-au săturat să fie manipulaţi şi sunt din ce în ce mai mulţi. Paradoxul acestei cărţi este că vorbeşte în acelaşi timp despre memorie şi despre uitare într-o epocă în care fiinţa umană are tendinţa să uite din ce în ce mai repede, ba chiar să ignore trecutul ce nu este pus în mod voit în lumină“. (Emir Kusturica)
„Acest film baroc, unde ironia se dispută cu extravaganţa, e semnat de Emir Kusturica. De fapt, este viaţa sa, pe care o povesteşte într-o autobiografie minunat de balcanică, la fel ca şi titlul său“. (Le Figaro Magazine)
Emir Kusturica s-a născut în 1954, la Sarajevo, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. În 1978, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Praga (celebra FAMU) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi regizori sârbi. Este cunoscut publicului datorită filmelor sale: „Ce mai ştii de Dolly Bell?“ (1981), „Tata în călătorie de afaceri“ (1985), „Vremea ţiganilor“ (1988), „Arizona Dream“ (1993), „Underground“ (1995), „Pisica albă, pisica neagră“ (1998), „Viaţa e un miracol“ (2004), „Promisiunea“ (2007). A fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia şi de două ori cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, din 1999, de la lansarea albumului muzical „Unza Unza Time“, face turnee internaţionale împreună cu trupa sa, The No Smoking Orchestra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS