10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate15% din CE Oltenia, listat la bursă

15% din CE Oltenia, listat la bursă

Ministerul Economiei vrea ca producătorul de cărbune şi electricitate Complexul Energetic Oltenia să efectueze o majorare de capital, să listeze la bursă un pachet de 15% din titluri şi să reducă numărul persoanelor cu funcţii de conducere. Compania a fost înfiinţată în urmă cu trei luni prin fuziunea termocentralelor Turceni, Rovinari şi Craiova cu producătorul de cărbune Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu.
De asemenea, compania ar putea fi implicată „în limitele sale de competenţă“, alături de autorităţile publice locale, în implementarea strategiei de dezvoltare regională şi judeţeană, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al companiei. Guvernul intenţionează să modifice legislaţia privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică şi să acorde garanţii de la Eximbank pentru investiţiile într-o unitate de producţie a electricităţii din companie. Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Europeană să vândă până în prima parte a anului viitor, prin licitaţie publică, pachetul majoritar de acţiuni al Complexului Energetic Oltenia.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS