16.4 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Instruire cu primarii în domeniul situaţiilor de urgenţă

Mehedinţi: Instruire cu primarii în domeniul situaţiilor de urgenţă

Marţi, începând cu ora 9.30, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta”, de pe str. Portului, nr. 2, se va desfăşura instructajul anual de pregătire cu primarii, în calitatea lor de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. În cadrul acestui instructaj vor fi prezentate următoarele teme:
1. Organizarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Atribuţiile comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă(CLSU);
2. Fluxul informaţional decizional în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi prezentarea aplicaţiei SMS;
3. Situaţia operativă în semestrul I al anului 2012 şi documentele ce trebuie elaborate în cazul producerii situaţiilor de urgenţă;
4. Prezentarea încadrării şi dotării serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU) din judeţul Mehedinţi;
5. Prezentarea planurilor de intervenţie specifice ce trebuie elaborate la nivelul CLSU în vederea gestionării situaţiilor de urgenţă;
6. Organizarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă;
7. Reglementări specifice privind voluntariatul în situaţii de urgenţă.
Instructajul se organizează anual şi are ca obiectiv perfecţionarea cunoştinţelor şi deprinderilor pentru planificarea, conducerea, desfăşurarea şi evaluarea activităţilor de prevenire, protecţie şi intervenţie în domeniul situaţiilor de urgenţă, determinate de riscurile specifice localităţilor, precum şi eficientizarea activităţii de management al situaţiilor de urgenţă, intensificarea pregătirii şi informării preventive, dar şi promovarea voluntariatului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS