Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiați luni și marți în comisiile de specialitate ale parlamentului.
Luni, audierile încep la ora 12.00 și sunt programate până la ora 20.00. În acest interval, 13 miniștri propuși își vor prezenta prioritățile și vor răspunde întrebărilor parlamentarilor.
Audierile vor continua marți, între orele 9.00 și 12.00, cu ceilalți cinci miniștri propuși în Guvernul Niculescu.
Ședința plenului reunit al parlamentului pentru învestirea noului guvern este programată marți, de la ora 14.00.
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi, 15 octombrie, la Parlament, lista Cabinetului propus, care cuprinde 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Potrivit listei prezentate, PSD are 11 miniștri și un ministru delegat, ceilalți fiind independenți.
Lista Cabinetului și programul audierilor
Luni, 19 octombrie
- 12:00 – Florin Ionuț Barbu – Agricultură și Dezvoltare Rurală
- 12:30 – Marcel Alexandru Stoica – Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație
- 13:00 – Dumitru Chisăliță – Energie
- 13:30 – Ștefan Radu Oprea – Apărare Națională
- 14:00 – Daniel Cătălin Zamfir – Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism
- 15:00 – Costinel Bogdan Dumitru – ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială
- 15:30 – Alexandru Nazare – Finanțe
- 16:00 – Valentin Sorin Costreie – Educație și Cercetare
- 17:00 – Sorin Gabriel Ionescu – ministru delegat pentru Învățământ Preuniversitar
- 17:30 – Marian Neacșu – viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne
- 18:00 – Ștefan Ovidiu Popa – Transporturi și Infrastructură
- 18:30 – Natalia Elena Intotero – Mediu, Ape și Păduri
- 19:00 – Ioana Ruxandra Victoria Ciocan – Cultură
Marți, 20 octombrie
- 09:00 – Radu Marinescu – Justiție
- 09:30 – Alexandru Mihai Ghigiu – Investiții și Proiecte Europene
- 10:00 – Sebastian-Dănuț Neculăescu – Afaceri Externe
- 10:30 – Petre Florin Manole – Muncă, Familie, Tineret și Solidaritate Socială
- 11:00 – Alexandru Florin Rogobete – Sănătate
„Mâine (n.r. – luni) și marți vor avea loc audierile în Parlament, urmate de votul de învestitură. Le vom aborda cu seriozitate și cu respect față de cei care reprezintă cetățenii. România are nevoie cât mai repede de un Guvern cu puteri depline”, a transmis duminică premierul desemnat, Luca Niculescu.
Citește și: PNL a semnat acordul de susținere a guvernului Niculescu

