9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIoan Rus, aşteptat astăzi la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul referendumului

Ioan Rus, aşteptat astăzi la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul referendumului

Fostul ministru de Interne Ioan Rus este aşteptat în această dimineaţă la sediul Parchetului General, unde a fost citat de procurori pentru a fi audiat în dosarul listelor electorale folosite la referendum, informează Agerpres.ro. În acest dosar, procurorii au solicitat Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii fostului ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Până în prezent, în cauză au fost puşi sub acuzare şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), chestorul-şef Constantin Manoloiu, şi secretarul de stat în MAI Ioan Căbulea. De asemenea, la Parchet au fost audiaţi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, şi adjunctul şefului de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI, Daniel Gheorghe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS