La solicitarea Consiliului nord-atlantic, Ungaria va redeschide şi va supraveghea spaţiul aerian de mare altitudine al Kosovo, primăvara viitoare, au anunţat astăzi responsabili ungari potrivit Agerpres.
Secretarul de stat în Ministerul de Externe Zsolt Nemeth a afirmat că această misiune reprezintă un „succes diplomatic major pentru Ungaria” şi o contribuţie la eforturile NATO de a normaliza traficul aerian în Balcani şi de a stabiliza regiunea, în conformitate cu strategia Ungariei faţă de aceasta.
Misiunea va fi realizată de agenţia ungară de control al traficului HungaroControl, care potrivit responsabilului ungar este perfect calificată pentru a-i face faţă.
Este vorba de spaţiul aerian al Kosovo începând de la 9600 m deasupra nivelului mării, notează agenţia ungară MTI.

