Știri de ultima orăActualitateUE ar fi dispusă să acorde Greciei încă doi ani pentru aplicarea reformelor

UE ar fi dispusă să acorde Greciei încă doi ani pentru aplicarea reformelor

Uniunea Europeană (UE) ar fi dispusă să acorde Greciei încă doi ani pentru a pune în aplicare reformele solicitate în schimbul ajutorului financiar, au afirmat surse comunitare citate de agenţia EFE şi Mediafax.

Decizia definitivă în acest sens ar putea fi luată chiar joi la Luxemburg în timpul reuniunii Eurogrupului, la ora actuală fiind în derulare negocieri pe acest subiect între troica alcătuită din Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a declarat pentru EFE o sursă din Bruxelles, care a cerut să rămână anonimă. Aceeaşi sursă a afirmat că este sigur că Grecia va primi un an în plus pentru a pune în practică reformele, urmând să se decidă dacă îl va primi şi pe cel de-al doilea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS