Peste 64% dintre elevii doljeni care au participat la proba proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (11-13 iunie) de la bacalaureat au obţinut certificatul de utilizator experimentat. Cele 64 de procente reprezintă un număr de 3.554 de elevi.
1.214 elevi, adică un procent de 22,1%, au obţinut un certificat de utilizator avansat, iar 614 dintre ei, adică 11,13% au primit certificat de utilizator de nivel mediu.
Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă, nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional.

