Proba A a examenului de bacalaureat, de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, va fi suţinută, luni, de la ora 12.00, cu trei ore mai târziu faţă de anii precedenţi, ca urmare a desfăşurării alegerilor locale, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
„Există cazuri în ţară, unde cabinele de vot vor fi scoase din sălile de clasă luni dimineaţă. De aceea, am decis ca examenul de luni să înceapă la ora 12.00. De marţi, examenul va începe la ora 9.00”, au mai spus cei din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
La Bacalaureat s-au putut înscrie atât candidaţii din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu au promovat examenul.
Bacalaureatul va avea trei probe orale şi trei scrise. Elevii care au urmat liceul în altă limbă decât româna vor susţine, în plus, o probă orală şi una scrisă de limbă maternă.
Proba A a examenului de bacalaureat se va derula în perioada 11-13 iunie.

