21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVasile Buz: Sunt pictor pentru oameni

Vasile Buz: Sunt pictor pentru oameni

În afară de scenografia a peste 100 de spectacole ale Naţionalului din Craiova, Vasile Buz a lucrat mii de tablouri, „cu permisiunea şi pentru oameni“, cum îi place cunoscutului artist plastic să spună

Pe distinsul pictor Vasile Buz l-am găsit, ca de obicei, în atelierul său de lângă sala de sport „Matei Basarab“ („Voinţa“), lucrând un nou tablou, dar greu l-am convins să-mi acorde acest interviu, deşi ne cunoaştem din anii ‘80.

I.J.: De ce în ultima vreme acordaţi destul de rar interviuri?
V.B.: D’aia!
 
I.J.: De ce la vernisajele expoziţiilor dumneavoastră, după ce criticii de artă vorbesc despre pictura inconfundabilului Vasile Buz, dumneavoastră nu spuneţi nimic, ba chiar plecaţi din faţa microfonului?
V.B.: Tot… d’aia! Păi, dacă ei au spus totul, mai mult decât ştiu eu despre mine, eu ce să mai spun, să-i contrazic?!

I.J.: Sunteţi pe „podiumul“ pictorilor „patriarhi“ din Craiova şi vreau să vorbim despre pictura acestei generaţii…
V.B.: Ne faci necrologul?! Nu-mi ascund vârsta, dar eu sunt al patrulea „patriarh“, ca să-ţi folosesc catalogarea. Care-i „ordinea“? Eustaţiu Gregorian, Gabriel Bratu, Viorel Penişoară-Stegaru, apoi eu… Mai am până mor!

I.J.: În urmă cu mulţi ani, critica spunea că „Vasile Buz este pictorul iernii“. De ceva ani, observ în atelierul dumneavoastră multe peisaje şi foarte multe flori. Acum sunteţi pictorul florilor?
V.B.: Nu… Sunt pictor. Punct. Mă rog, sunt pictor cu permisiunea oamenilor şi pentru oameni.

Sunt născut mai… demult, mă cunoaşte multă lume

I.J.: Un asemenea om, la un comentariu despre pictura dumneavoastră, a scris următoarele: „Un mare pictor şi om de valoare BUZ, un artist desăvârşit pe care l-aţi descris bine… şi frumoasa metaforă SCULPTOR AL LUMINII“. Ce ziceţi?
V.B.: Ce aş mai putea zice?! Mă măguleşte…
 
I.J.: Uşa atelierului dumneavoastră este deschisă tuturor, mulţi oameni vă calcă pragul aici…
V.B.: Păi, dacă eu sunt vechi?! Sunt născut mai…demult, mă cunoaşte multă lume.

I.J.: Mai sunt invidioşi unii colegi de-ai dumneavoastră pentru faptul că vindeţi ieftin şi, în consecinţă, şi mult?
V.B.: Această aşa-zisă invidie e peste tot, nu numai în breasla noastră. Şi la cei care vând grâne, şi la cei care vând lalele ş.a.m.d. Dacă sunt invidioşi pe mine, e treaba lor! Fiecare cu durerea lui… Eu însă n-am auzit de o asemenea „invidie“.

Nu mă grăbesc cu expoziţiile

I.J.: Ultima dumneavoastră expoziţie aţi avut-o în mai anul trecut, la Galeria de Artă „Ion Ţuculescu“, deschisă în Palatul Administrativ din Craiova de Instituţia Prefectului Judeţului Dolj, prilej cu care prefectul v-a înmânat o Diplomă de excelenţă pentru „50 de ani de activitate în domeniul artelor plastice şi teatrului, ca recunoaştere a contribuţiei aduse atât în afirmarea unei şcoli craiovene de pictură, cât şi ca pictor scenograf al Teatrului Naţional din Craiova“. A fost o surpriză?
V.B.: Am fost invitat să expun în prefectură… Surpriză? Eu sunt obişnuit cu expoziţiile. Poate surpriză a fost, într-un fel, diploma care mi s-a înmânat, deşi am primit, de-a lungul anilor, multe diplome şi disticţii.

I.J.: Pe când următoarea expoziţie?
V.B.: Nu ştiu, nu mă grăbesc… Poate când voi împlini 80 de ani (pictorul Vasile Buz este născut pe 14 ianuarie 1935 – n.r.).

I.J.: Adică abia în 2015?
V.B.: Să vedem… Sunt chemat să particip la expoziţii la Calafat, Slatina, dar nu ştiu dacă mă duc. O expoziţie este greu de organizat, mai sunt şi alte amănunte care ţin de atmosferă. Mă mai gândesc.
 
I.J.: Ce pictaţi acum?
V.B.: De toate!… Nu are importanţă ce anume, nu are importanţă subiectul… Pictez, asta-i esenţial. Pot să amestec culorile, şi-mi place.

I.J.: S-a spus totul despre pictura dumneavoastră, n-ar fi nimic de adăugat?
V.B.: S-au spus destule, n-am alte pretenţii. Şi ce importanţă are acest subiect? Cum spuneam, important este ca eu să fiu mulţumit, ca pictura mea să-mi creeze mie bucurie. Şi dacă mai sunt şi alţii care se bucură de ceea ce fac eu, cu atât mai bine. Pe toată lumea, oricum, nu o voi putea mulţumi niciodată.
 
I.J.: Aţi ţinut o evidenţă a tablourilor pictate de dumneavoastră în cei 50 de ani petrecuţi în faţa şevaletului?
V.B.: Nu… Multe, foarte multe. Eu fac, în medie, 100 de tablori pe an. Pictez din 1962. Cu alte cuvinte, am depăşit cifra de… tablouri!

I.J.: După revoluţie, aţi fost preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Craiova…
V.B.: Şi ce dacă am fost?!

I.J.: Am o întrebare legată de perioada în care aţi fost preşedinte. Cornel Roşca, vestitul rameur craiovean care vinde rame unicat şi de autor în SUA de ani mulţi, susţine că, după revoluţie, a dorit să colaboreze cu UAP – filiala Craiova, dar că a fost refuzat. De ce l-aţi refuzat?
V.B.: Văd că m-ai luat pe departe şi ai ajuns la un subiect care te interesează în ultima vreme! Am citit interviul cu Roşca… Pe vremea aceea, imediat după evenimentele din 1989, se tot flutura ideea, lozinca „nu ne vindem ţara“. Noi, filiala UAP Craiova, aveam  spaţiul de la Galeria de Artă închiriat de la stat. Nu aveam dreptul să subînchiriem spaţiul, mai ales că statul ne-a făcut o facilitate, o chirie mai mică, ca să putem  supravieţui. De aceea a fost refuzat Roşca. Îmi pare rău, ar fi fost bine şi pentru noi, mai câştigam nişte bani, dar nu era nici legal, nici moral. Nu a fost rea-intenţie, asta vreau să se înţeleagă. Datele problemei s-au schimbat între timp, dar asta-i o altă discuţie.

I.J.: Problemele de acum ale UAP Craiova sunt cele cunoscute încă de pe vremea când eraţi dumneavoastră preşedinte, printre care şi lipsa atelierelor de pictură…
V.B.: Nu ştiu cum să spun ca să nu mă audă lumea… Sunt şi nu… sunt ateliere! Pentru cât lucrează unii membri ai filialei noastre, sunt suficiente atelierele existente! Ni s-au oferit la Leamna vreo 12 sau 13 camere, dar într-o clădire în paragină, care necesită investiţii pentru a deveni ateliere. Nimeni nu vrea să lucreze acolo! De ce? Trebuie investiţi nişte bani…
 
I.J.: Plus naveta Craiova – Leamna…
V.B.: Dacă eşti pictor în Bucureşti şi ai atelierul de pictură în Pipera, cum e? Asta e.

Atelierele pictorilor din Parcul „Romanescu“, un fel de Barbizon
 
I.J.: Regretaţi că nu mai aveţi atelierul în mijlocul Parcului „Romanescu“ (actuala Casă Bibescu a Primăriei Craiova din Parcul „Nicolae Romanescu“ – n.r.)?
V.B.: Da, da… Era multă linişte, era şi o oază de sănătate. Nu cred că mai exista în România un spaţiu atât de frumos pentru pictori. Era un fel de Barbizon al Craiovei!

I.J.: Ce alte pasiuni aveţi? Una o ştiu de ani mulţi, fotografiile…
V.B.: Abia aştept să merg zilele acestea pe Valea Oltului, să fac fotografii. E nemaipomenit de frumos acum acolo, e primăvară cu adevărat, au înflorit merii şi perii şi alte flori. Adaugă şi trilurile  păsărilor cântătoare… De alte „păsări“ nu vorbesc cu presa!
 
I.J.: Aţi fost aproape 40 de ani pictor-scenograf la Teatrul Naţional din Craiova. Cum priviţi acum, în 2012, fenomenul teatral craiovean?
V.B.: Lucrurile au evoluat. Eu sunt la o anumită vârstă şi chiar n-am mai fost la teatru în ultima vreme. Acum e un anume limbaj, un anume „alfabet“ la care ar trebui să te adaptezi… Şi dacă ai întrerupt activitatea, intri mai greu în teatrul de astăzi.  
 
I.J.: E o altă tendinţă în teatru?
V.B.: Da… Există (şi) alte modalităţi de exprimare, foarte interesante. Nu numai interesante, ci şi foarte frumoase… Eu nu mai vreau să am activitate în teatru. Am o vârstă, nu mai am răbdare să stau trei ore la un spectacol de teatru…

I.J.: Da, dar aici, în atelierul de pictură, staţi de dimineaţa până seara, zilnic! Şi de Paşte, şi de…
V.B.: Da, dar aici e munca mea şi rezultatul imediat al muncii. E viaţa mea! Deocamdată, mai lucrez… Nu ştiu cât timp. Toate au o limită. Trebuie să ai şi „mansarda“ sănătoasă. Noi zicem că o să lucrăm şi la 90 de ani…
Cu cât învăţ mai mult îmi dau seama că nu ştiu prea multe!
 
I.J.: Păi, Corneliu Baba a lucrat la 90 de ani!
V.B.: A lucrat, dar nu ştim ce a lucrat şi cât a lucrat.

I.J.: Cunoaşteţi noul val de pictori?
V.B.: Da. Şi îi apreciez foarte mult. Chiar joi seară (3 mai – n.r.) am fost la o expoziţie foarte interesantă a pictorului Vasile Fuiorea.  El a plecat din Craiova la Târgu Jiu… Este o expoziţe foarte frumoasă, plină de culoare, chiar mi-a plăcut. De multe ori ai de învăţat de la aceşti pictori tineri, respectiv felul cum pun culoarea, prospeţimea…
 
I.J.: Mai învăţaţi şi acum, la această vârstă, după atâţia ani de pictat?!
V.B.: Da. Învăţ mereu, descopăr lucruri noi… Cu cât învăţ mai mult îmi dau seama că nu ştiu prea multe!

I.J.: Ce vă nemulţumeşte din viaţa de zi cu zi?
V.B.: Multe… Pe scurt, nesimţirea unora. E o mitocănie care, din păcate, înfloreşte în România. În loc să ne stilăm, noi dăm înapoi… Hoţie, mizerie, limbaj suburban ş.a.m.d… Avem o ţară frumoasă, dar ce facem cu ea?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS