20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLista posibilă a membrilor Guvernului Ponta

Lista posibilă a membrilor Guvernului Ponta

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat în această după-amiază, la plecarea de la sediul PSD, că va face la ora 21:15 anunţul privind componenţa Guvernului, informează Mediafax.ro. Ponta a precizat că a încheiat toate discuţiile şi că este convins că va fi un Guvern bun, care „va pune în aplicare ceea ce oamenii aşteaptă”. În urma negocierilor de astăzi privind împărţirea portofoliilor şi atribuirea lor, Leonard Orban ar urma să fie singurul ministru din Cabinetul Ungureanu care va fi nominalizat şi în Guvernul Ponta, Orban rămânând ministru al Afacerilor Europene pe unul din cele două portofolii care revin Partidului Conservator (PC), în urma negocierilor. Potrivit unor surse din Uniunea Social Liberală (USL), celălalt portofoliu atribuit PC ar fi cel al Agriculturii, la care va fi nominalizat Daniel Constantin. Acesta ar urma să fie şi vicepremier.

PSD ar urma să deţină portofoliile: Finanţe – Florin Georgescu; Comunicaţii – Dan Nica; Administraţie – Ioan Rus; Justiţie – Titus Corlăţean; Turism – Alin Burcea; Industrii – Iulian Iancu; Mediu – Ion Mocioalcă; Relaţia cu Parlamentul – Mircea Duşa. Nu este însă exclus ca la Justiţie să rămână totuşi Cătălin Predoiu, cel mai longeviv ministru, care ar rămâne membru al Guvernului în actuala Legislatură.

PNL ar urma să primească portofoliile: Afaceri Externe – Călin Popescu Tăriceanu; Apărare Naţională – Corneliu Dobriţoiu; Economie – Daniel Chiţoiu; Transporturi – Ovidiu Silaghi; Cultură – Mircea Diaconu; Dezvoltare – Eduard Hellvig; Muncă – Mariana Câmpeanu; Interne – Victor Paul Dobre.

La această oră este încă incertă situaţia de la Ministerul Sănătăţii şi de la cel al Educaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS