Polițiștii rutieri doljeni au desfășurat, în ultimele 24 de ore, noi acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor. Peste 100 de sancțiuni au fost aplicate, iar 13 șoferi au fost scoși din trafic după ce au comis abateri care au impus suspendarea dreptului de a conduce. Printre cazurile constatate se numără un șofer care circula cu 141 km/h în localitate și un altul depistat la volan cu o alcoolemie indicată de aparatul etilotest de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acțiunile polițiștilor rutieri au vizat, în principal, conducătorii auto care depășesc viteza legală sau se urcă la volan după ce au consumat alcool ori alte substanțe.
De asemenea, polițiștii au urmărit prevenirea și combaterea indisciplinei în rândul pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice, categorii vulnerabile în cazul producerii accidentelor rutiere.
În urma controalelor, au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei.
Totodată, 13 conducători auto au fost scoși din trafic, acestora fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule, potrivit prevederilor legale.
Prins cu 141 km/h în Breasta
Unul dintre cazurile constatate de polițiști a avut loc pe DJ 606, în comuna Breasta. Un bărbat de 36 de ani, din județul Mehedinți, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism cu 141 km/h în localitate.
Polițiștii Biroului Rutier Craiova l-au sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, și au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
Șofer depistat cu 1,31 mg/l alcool în aerul expirat

Un alt caz a fost înregistrat seara trecută, pe strada Brestei din Craiova. Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Craiova au depistat un bărbat de 48 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. Acestea urmează să fie înaintate către IML pentru stabilirea alcoolemiei, iar ulterior vor fi dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri doljeni anunță că vor continua acțiunile de control și prevenție, cu scopul de a combate principalele cauze generatoare de accidente și de a crește siguranța tuturor participanților la trafic.

