Tenismanul român Petru Alexandru Luncanu (443 ATP) a fost învins, vineri, cu scorul de 6-1, 6-3, 6-3, de olandezul Thomas Schoorel (132 ATP) în primul meci al întâlnirii din turul II al Grupei I a zonei Euro-Africane al Cupei Davis, informează Mediafax. Partida disputată la Amsterdam a durat o oră şi 41 de minute. Aceasta a fost prima partidă a lui Luncanu în Cupa Davis.
În cel de-al doilea meci al zilei, Andrei Dăescu (680 ATP) va evolua contra lui Robin Haase (53 ATP).

