25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReabilitare cu 6 milioane lei/km

Reabilitare cu 6 milioane lei/km

Pentru cei 1.105 m din strada Brestei care se reabilitează în aceste zile se vor achita din fonduri europene şi de la bugetul local 6,69 milioane de lei

Lucrările de reabilitare a străzii Brestei din Craiova au demarat ieri-dimineaţă, în prezenţa primarului Antonie Solomon.
„Lăţimea străzii se va dubla, o vom transforma într-un soi de autostradă cu patru benzi, câte două pe sens. În zona mediană se vor planta 150 de arbori. O să devină o arteră cu adevărat europeană. Vor fi 17.000 mp de covor asfaltic, cu trotuare, fără parcări însă, pentru că e zonă de case şi nu e suficient loc. Durata de execuţie este de aproximativ trei luni, dar eu spun că se va face mult mai repede, în două luni. Firma câştigătoare e obligată să lucreze zi-lumină, fiindcă e o stradă cu trafic greu, aşa că lucrarea trebuie încheiată cât mai repede. Şi aşa avem probleme cu devierea traficului, în condiţiile în care n-am reuşit să reabilităm strada Fulgerului. Oricum, aceea nu era o soluţie pentru ocolirea străzii Brestei, pentru că presupunea devierea maşinilor pe o serie de străzi care nu suportă traficul greu. Dar, cu sprijinul Poliţiei Rutiere şi al Poliţiei Locale, se va putea desfăşura în continuare traficul pe Brestei, în timp ce se munceşte la reabilitarea acestei străzi“, a spus primarul Solomon.

Lucrări conexe de apă, gaze şi electricitate

De fapt, sectorul de drum care se reabilitează este doar porţiunea din strada Brestei cuprinsă între intersecţia cu strada Râului şi cea cu strada Pelendava.
Preţul cu care firma Delta ACM ‘93 Bucureşti – câştigătoarea licitaţiei – va reabilita această porţiune de stradă de 1.105 m este de 5,398 milioane de lei fără TVA, adică 6,694 milioane de lei inclusiv TVA. Asta înseamnă cam 6 milioane de lei pe kilometrul liniar de stradă, adică 6.000 de lei metrul de stradă – cu carosabil de 14 m lăţime, trotuare şi spaţii verzi pe mijloc.
Modernizarea sectorului respectiv include înlocuirea reţelei de distribuţie a gazelor, dar şi relocarea stâlpilor de electricitate, inclusiv refacerea branşamentelor la curent ale tuturor locuinţelor din zonă.
„Mai întâi au fost mutaţi stâlpii şi conductele de gaze, iar acum trecem la reabilitarea propriu-zisă. Se va realiza o lărgire a acestei artere de la două la patru benzi şi se va proceda la schimbarea conductei de apă potabilă. Sistemul rutier va fi nou, care să reziste traficului greu. Va avea 20 cm de balast, 30 cm de balast stabilizat cu ciment, 6 cm binder şi 4 cm de asfalt în stratul de uzură. Vor fi modernizate inclusiv staţiile de autobuz“, a precizat Cristian Merişanu, director de dezvoltare la firma Irimat, care a făcut proiectul pentru această reabilitare.
În zonă a fost montată canalizare tot cu fonduri europene. Acum va fi extinsă reţeaua magistrală de apă care vine din strada Maria Tănase. Tot acum se vor reface şi branşamentele de pe fiecare parte a străzii, pentru a nu se interveni ulterior, să se spargă din nou carosabilul şi trotuarul. La intersecţia cu strada Pelendava va fi montată o vană, de unde conducta magistrală de apă va putea fi extinsă în viitor către cartierul Cernele.

„N-aş vrea să turnăm asfalt electoral“

După încheierea lucrărilor pe Brestei, Delta trece la modernizarea unei alte străzi din pachetul celor şase. Următoarea pe listă este Pelendava, apoi se va acţiona pe Amaradiei şi Toamnei, după cum au decis constructorul şi proiectantul.
Primarul Solomon vrea ca reabilitarea străzilor să se facă în termene mai mici decât cele din contract: „Pe bulevardele Olteniei şi Tineretului se lucrează şi încă bine, sunt foarte mulţumit de ritmul de acolo. Am văzut că s-a început turnarea trotuarelor. Lucrurile sunt pe un făgaş normal, dar durata de execuţie stipulată în caietul de sarcini şi în contractul de execuţie este mare pe toate străzile. E vorba de luni bune, dar eu spun că se poate face într-un timp mult mai scurt. Eu spun că în 45 de zile se poate face oricare din străzile din acest pachet de şase“.
Edilul susţine, însă, că graba nu trebuie să strice treaba. „Am speranţa că se va trece cât mai repede şi la reabilitarea străzii Amaradiei, chiar dacă o să fie probleme cu traseul de autobuz, apoi la Pelendava şi, bineînţeles, la strada Toamnei. N-aş vrea să turnăm asfalt electoral, ci asfalt durabil. De aceea, în cadrul lucrărilor la pachetul de şase străzi, aş vrea ca până în iunie să fie rezolvate la nivel de binder, fără strat de uzură. Să fie măcar «la negru», urmând ca stratul de uzură să-l turnăm ulterior“, a spus Solomon.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS