19.8 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 5.000 de elevi vor da astăzi testul PISA

Peste 5.000 de elevi vor da astăzi testul PISA

Peste 5.000 de elevi de gimnaziu şi liceu, cu vârsta de 15 ani, vor susţine azi testarea în cadrul proiectului OECD-PISA 2012, care are ca domeniu principal de evaluare matematică, informează NewsIn. Testarea, organizată de Centrul Naţional pentru Examinare şi Evaluare (CNEE), se va desfăşura în 178 de şcoli.
Şcolile participante au fost selectate de către Consorţiul PISA, conform procedurilor de eşantionare internaţionale, iar elevii au fost selectaţi aleatoriu, cu ajutorul unui program dedicat (KeyQuest), astfel încât eşantionul naţional rezultat să fie reprezentativ pentru reţeaua şcolară, conform cerinţelor PISA.
Programul OECD-PISA evaluează măsura în care elevii aflaţi spre finalul educaţiei obligatorii deţin unele dintre competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază esenţiale pentru continuarea studiilor, participarea deplină la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii. 
La nivel internaţional, la testarea din acest an participă 67 de ţări OECD şi ţări partenere.
Testul PISA este considerat cea mai amplă evaluare internaţională din domeniul educaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS