10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu a promulgat Legea pentru modificarea Codului penal

Traian Băsescu a promulgat Legea pentru modificarea Codului penal

Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal prin care se stabileşte imprescriptibilitatea infracţiunii de omor, informează NewsIn. La data de 28 februarie, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, iniţiativa legislativă de modificare a Codului Penal. Legea prevede eliminarea prescripţiei pedepselor în cazul omorurilor şi, de asemenea, reglementează mai clar unele texte de lege care prevăd totuşi imprescriptibilitatea infracţiunilor în caz de genocid sau crime împotriva umanităţii. Propunerea legislativă a intrat rapid în atenţia plenului după ce preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a primit o solicitare din partea lui Traian Băsescu prin care cere supunerea spre adoptare cât mai rapidă a unei iniţiative legislative demarată de PDL care stabileşte imprescriptibilitatea răspunderii penale şi a executării pedepsei în cazul omorului. 
Iniţiativa la care făcea referire şeful statului aparţine unui număr de şapte deputaţi şi senatori, din partea PDL Roberta Anastase, Iorguş Zanfir, Marius Spînu, Maria Stavrositu, Sever Voinescu, din partea PSD Mădălin Voicu şi din partea minorităţilor Ovidiu Ganţ. Proiectul de lege vizează stabilirea imprescriptibilităţii răspunderii penale şi a executării pedepsei în cazul tuturor infracţiunilor care au avut ca urmare moartea victimei, precum şi modificarea normelor referitoare la imprescriptibilitatea infracţiunilor contra păcii şi omenirii, pentru corelarea cu dispoziţiile ONU.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS