9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Lacul scheletelor

Legendarul lac Roopkund, cunoscut şi sub numele de „Lacul scheletelor“ este localizat în statul indian Uttarakhand, într-un colţ practic nelocuibil din Munţii Himalaia. Zona a devenit celebră ca fiind un cimitir enorm, în care se găsesc între 300 şi 600 de schelete, care datează din secolul XII. Iniţial, s-a crezut că aceste cadavre ar fi aparţinut membrilor unei expediţii conduse de generalul Zorawar Singh din Kashmir, care se întorcea după o incursiune în China şi Tibet. Analizele ulterioare au dezminţit însă această ipoteză. Lacul a fost descoperit în anul 1942 de un pădurar şi a devenit mai cunoscut în ultima perioadă, după ce un grup de cercetători a realizat un documentar pentru National Geographic Channel. Regiunea este atât de izolată, încât cea mai apropiată aşezare umană se află la patru zile distanţă şi, în plus, este nevoie de resurse importante pentru a fi sigur că scapi cu viaţă de pe acele meleaguri îndepărtate. De altfel, Skeleton Lake este la 5.029 de metri altitudine. Locul a stârnit interesul antropologilor din cauza numărului enorm de schelete descoperite pe fundul lacului îngheţat. Analizele de ADN au stabilit că în esenţă este vorba de două tipuri de indivizi: unul de statură mică, probabil un grup de băştinaşi, şi altul de statură înaltă. În plus, testele ADN sugerează că scheletele sunt mult mai vechi decât s-a stabilit cu ajutorul datării cu carbon radioactiv, provenind probabil din secolul IX.

Mister şi legendă
 
Problema fundamentală este însă cui aparţin aceste schelete. Nu este un lucru tocmai normal ca un număr atât de mare de persoane să se avânte într-o zonă atât de îndepărtată şi de periculoasă, unde să îşi găsească în mod tragic sfârşitul. Oamenii de ştiinţă au descoperit că multe dintre craniile din această zonă prezintă fracturi, unele analize stabilind că acestea au fost cauzate de bucăţi mari de grindină, de dimensiunile unei mingi de tenis. Această teorie este susţinută de analizele realizate de diferiţi specialişti din Londra şi Hyderabad. De asemenea, este foarte posibil ca fracturile să fi fost provocate de o avalanşă şi că cei mai multe persoane au murit din cauza frigului, având în vedere că multe dintre cadavre au fost găsite în lacul îngheţat perfect conservate. În afară de ipoteza unui dezastru natural, indiferent că a fost vorba de avalanşă, alunecare de teren sau grindină, există şi teoria unei epidemii, însă la această variantă s-a renunţat rapid în urma analizei ADN-ului extras de la schelete. Dubiul oricum rămâne: de ce o mulţime de oameni şi-au îndreptat paşii spre înălţimile Himalaiei? O explicaţie ar putea fi că, în urmă cu câteva secole, drumul spre Skeleton Lake era bătut în timpul procesiunii religioase „Nanda Jaat yatra“, organizată la fiecare 12 ani, când se spune că se naşte un berbec cu patru coarne. Aici nu au fost însă descoperite nu doar oase, ci şi bijuterii şi alte artefacte, unele dintre ele chiar preţioase, ceea ce i-a făcut pe specialişti să creadă că aceste persoane au fost exponenţi ai nobilimii.

În căutarea
unei explicaţii

La începutul anilor 2000, National Geographic Channel a organizat o echipă formată din cercetători indieni şi europeni pentru a investiga misterul de la Skeleton Lake. Printre aceştia s-a aflat şi antropologul William Sax (şeful Secţiei de Antropologie din cadrul Universităţii din Heidelberg), profesorul Rakesh Bhatt (Universitatea din Garhwal, India) şi paleopatologul Pramod Joglekar (Deccan College). După primele săpături, în urma cărora au fost scoase la lumină sute de oase şi artefacte de diferite tipuri, s-a descoperit şi un corp, care s-a demonstrat a fi o resursă destul de preţioasă de material organic pentru analizele de ADN şi care le-a permis cercetătorilor să formuleze o teorie în legătură cu desfăşurarea evenimentelor. Cea mai vehiculată teorie a fost că persoanele care au participat la procesiunea „Nanda Jaat yatra“ au fost surprinşi de o furtună devastatoare. Legendele locale vorbesc, în schimb, despre o pedeapsă divină al zeităţii Latu. Din câte se pare, cadavrele ar fi aparţinut unor persoane din anturajul unui rege numit Jasdhawal din Kannauj, care a decis să înceapă o călătorie spre Roopkund, pentru a celebra astfel naşterea primului său moştenitor. Suveranul ar fi încălcat însă regulile pelerinajului, care interzic dansul şi cântecele şi şi-ar fi lăsat supuşii să se distreze, atrăgând mânia zeilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII