22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncă o campanie de colectare a deşeurilor electrice

Încă o campanie de colectare a deşeurilor electrice

SC Salubritate Craiova SRL derulează la sfârşitul acestei săptămâni, în parteneriat cu primăria, o nouă campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice (DEEE) de la populaţie şi persoanele juridice. Acţiunea va avea loc vineri şi sâmbătă, între orele 8.00 – 14.00, cetăţenii care locuiesc la bloc fiind invitaţi să aducă DEEE-urile la platformele gospodăreşti, iar cei de la case să le lase în faţa curţilor, pe trotuare. Persoanele vârstnice şi cele cu probleme de sănătate care nu se pot deplasa pentru a depozita deşeurile în locurile menţionate pot solicita telefonic sprijinul celor de la Salubritate, la numărul 0251/422.733, iar DEEE-urile le vor fi ridicate din locuinţe. În cazul agenţilor economici şi al instituţiilor publice care vor să renunţe la astfel de deşeuri, acestea trebuie să depună în prealabil o solicitare scrisă la sediul SC Salubritate sau prin fax, la numărul 0251/417.967, în care să menţioneze tipul şi cantitatea. Prin campaniile de acest fel, Salubritatea susţine că se urmăreşte realizarea unei rate medii de colectare selectivă a DEEE-urilor la nivel naţional de cel puţin 4 kg/locuitor/an.
• Marian Apipie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS