21.8 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRomânia va fi gazda Adunării Parlamentare a NATO

România va fi gazda Adunării Parlamentare a NATO

Parlamentul României va găzdui în perioada 7-10 octombrie 2011 cea de-a 57-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO), a anunţat Legislativul într-un comunicat transmis astăzi Agerpres. La sesiunea AP NATO vor participa peste 350 de parlamentari din cele 28 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, America de Nord şi Europa, precum şi delegaţi din ţările asociate, partenere regionale, asociate mediteraneene şi observatoare. În timpul adunării, se vor discuta probleme de interes privind securitatea internaţională, se vor adopta rapoartele comisiilor de specialitate dezbătute cu ocazia sesiunii de primăvară care a avut loc, în acest an, la Varna, în Bulgaria, şi se vor formula recomandări. 
În prima zi a sesiunii, preşedintele AP NATO, Karl A.Lamers, şeful delegaţiei parlamentare române la AP NATO, Sever Voinescu-Cotoi şi secretarul general al AP NATO, David Hobbs vor susţine un briefing de presă. Sâmbătă, 8 octombrie şi duminică, 9 octombrie, vor avea loc discuţii în cadrul celor cinci comisii de specialitate: comisia politică, comisia pentru apărare şi securitate, comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii şi comisia pentru economie şi securitate. La Sesiunea plenară din 10 octombrie vor participa preşedintele Adunării parlamentare a NATO şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen şi general maior Karl Engelbrektson, reprezentant militar suedez la UE şi NATO. Recomandările Adunării Parlamentare a NATO vor fi prezentate, dezbătute şi votate în după-amiaza aceleiaşi zile. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS