Cinci companii din China, Italia, România și Rusia s-au arătat interesate să investească în construcția unui bloc energetic de 500 MW în bazinul Rovinari, a declarat azi directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea.
”Cinci companii au achiziționat caietele de sarcini. Este vorba de două companii din China, Enel din Italia, Alro Slatina din România și Vimeco Rusia. Avem semnale că toate cele cinci firme vor depune oferte”, a precizat Trotea, citat de NewsIn.
Ofertele vor fi deschise pe 30 septembrie.
Complexul Energetic Rovinari este producător de energie electrică şi termică şi a fost înfiinţat la 1 mai 2004. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.