11.7 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCFR: Nu s-a luat nici o măsură de reducere a programului de lucru

CFR: Nu s-a luat nici o măsură de reducere a programului de lucru

CFR SA nu luat până în prezent nici o măsură de modificare a programului de lucru, informează NewsIn care citează anunţul de astăzi al operatorului feroviar. ”CNCF CFR SA nu a pus în aplicare până în prezent nici o măsură de modificare a programului de lucru în ramurile de activitate ale companiei. În momentul în care se vor stabili măsuri concrete de modificare a regimului de muncă, reprezentanţii companiei vor informa salariaţii în mod direct în legătură cu cauzele care au determinat punerea în aplicare a unor astfel de măsuri”, au precizat reprezentanţii companiei feroviare.
Federaţia Naţională a Sindicatelor Transporturi FNST Elcatel a transmis ieri un comunicat potrivit căruia salariile a 60% din personalul CFR SA vor fi diminuate cu 25-28% ca urmare a intenţiei companiei feroviare de a reduce, în perioada septembrie – decembrie, săptămâna de lucru de la cinci zile la patru zile. În comunicatul său, FNST susţinea că motivul este legat de respectarea înţelegerilor cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană privind diminuarea fondului de salarii cu 10% faţă de 2010.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS