20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCuloarea portocalie dispare din Bănie

Culoarea portocalie dispare din Bănie

În Consiliul Local Craiova se va supune la vot un proiect privind cromatica faţadelor clădirilor din oraş, din cele şase culori permise lipsind portocaliul

În şedinţa ordinară a CLM Craiova, care va avea loc joia viitoare, pe masa consilierilor locali se va afla şi un proiect de hotărâre privind culorile acceptate în oraş pentru faţadele clădirilor. „Regulamentul local de urbanism referitor la cromatica faţadelor pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor“ a fost întocmit de arhitectul-şef al Craiovei, Mircea Diaconescu, iar culorile permise în Bănie după intrarea acestuia în vigoare (în 30 de zile de la publicare, dacă va fi votat) sunt în număr de şase: alb, galben, bej, gri, verde şi bleu. „Pentru realizarea faţadelor se vor utiliza culori din următoarele categorii, aplicate în câmpuri care nu depăşesc 90 la sută din faţadă, în nuanţe deschise şi neutre“, se arată în primul articol din regulament, care precizează culorile mai sus-menţionate.
Din cele şase lipseşte culoarea portocalie, considerată una puternică, motiv pentru care aceasta, ca şi celelalte nespecificate la articolul 1, „se poate folosi doar în proporţie de maximum zece la sută şi pe elemente volumetrice distincte ale faţadei“, după cum se precizează în articolul 2. „Portocaliul poate apărea pe faţade în proporţie de zece la sută, în rest se pot utiliza combinaţii din nuanţe diferite ale aceleiaşi game cromatice sau orice culoare din cele acceptate în combinaţie cu alb“, a explicat Mircea Diaconescu. În regulament se mai specifică faptul că „materialul şi culorile tâmplăriei vor fi alese în concordanţă cu cromatica faţadelor, iar culoarea şi materialul învelitorilor în cazul acoperirii cu şarpantă vor fi în concordanţă cu cromatica faţadei şi a tâmplăriei“.

„Nu vom mai avea case mov“

Arhitectul-şef al Craiovei consideră prezentul regulament unul de bun-simţ şi pentru omul de rând. „De acum înainte, oricine solicită o anumită culoare trebuie să aibă cunoştinţă de acest regulament, pentru a nu se trezi cu propunea respinsă. Asta, pentru că solicitările la ultimele trei blocuri nu au fost acceptate din motive de culoare. Oamenii veniseră cu propuneri de roşu, albastru şi nu era în regulă. Acum vor şti ce au de făcut şi nu vor mai apărea case mov, de exemplu, pentru că nu le permite regulamentul. Eu cred că acest proiect este unul de bun-simţ, echilibrat şi pentru omul de rând“, a precizat Mircea Diaconescu.
Acesta a mai menţionat că „pentru orice persoană care trebuie să obţină acest acord, el se va primi gratis şi pentru o documentaţie sumară“. Arhitectul-şef mai susţine că acest regulament nu produce mari efecte la casele care au documentaţie de construcţie, ci doar la cele care nu au nevoie de autorizaţie, în acest caz trebuind să se respecte cromatica faţadelor impusă de municipalitate.

Excepţiile şi sancţiunile

Acest regulament nu vizează clădirile situate în zonele ansamblurilor istorice, a căror cromatică este aprobată de Comisia Direcţiei pentru Cultură şi Culte, şi nici imobilele încadrate în clasa I de risc seismic, cele reabilitate termic sau în curs de reabilitare la data intrării în vigoare, sau cele considerate monumente istorice.
În prezentul regulament sunt precizate exact care lucrări sunt considerate de intervenţie şi ce obligaţii au Primăria Craiova şi deţinătorii de construcţii. În cazul în care o lucrare de intervenţie se execută fără acordul primăriei, acest lucru constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 2.000 de lei, existând şi posibilitatea ca în 48 de ore să se poată plăti jumătate din minimul amenzii. Constatarea şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Poliţia Locală Craiova.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

53 COMENTARII