13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBaschet (f) - România s-a calificat în sferturile de finală ale CE Under 16 de la Arad

Baschet (f) – România s-a calificat în sferturile de finală ale CE Under 16 de la Arad

Selecţionata României s-a calificat in extremis în sferturile de finală ale Campionatului European de baschet feminin U-16, Divizia B, de la Arad, după ce a învins Elveţia cu scorul de 55-44 (11-19, 19-10, 12-6, 13-9), în ultimul meci din Grupa F, informează Agerpres. România s-a clasat pe locul 4, la egalitate de puncte cu Bulgaria şi Danemarca, obţinând dreptul de a merge mai departe în urma clasamentului în trei alcătuit cu această ocazie (56-61 cu Danemarca, 64-58 cu Bulgaria, iar Bulgaria – Danemarca 67-57).
Mădălin Piperea a mizat în partida cu Elveţia pe: Mihaela Maxim 6 puncte, 3 recuperări, Irina Vasilache 6 p, Cristina Gavrilă 7 p, 7 rec, 3 pase decisive, Paula Lenart 1 p, 7 rec, Iulia Paşca 10 p, 4 rec, Izabella Lovasz 5 rec, Andra Manea 6 p, 7 rec, Bianca Blănaru 4 p, 6 rec, 3 pd, Simina Laura Avram 15 p, 9 rec.
Germania a câştigat grupa, cu 10 puncte, urmată de Lituania, 9 p, Bulgaria, 7 p, România, 7 p, Danemarca, 7 p, Elveţia, 5 p.
În sferturi, România va întâlni câştigătoarea Grupei E, Anglia, vineri, de la ora 13,30. Celelalte meciuri din sferturi sunt Germania – Ucraina, Portugalia – Bulgaria şi Lituania – Letonia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS