22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBoc trage semnalul de alarmă

Boc trage semnalul de alarmă

Premierul Boc a declarat la videoconferinţa cu prefecţii de ieri că România stă mai bine decât alte state din punct de vedere al deficitului şi a gradului de îndatorare, dar că, în actualul context internaţional, este departe de a se bucura şi a fi ferită de pericole.
„România are nevoie de maximă precauţie şi evitarea oricăror politici populiste. Spun asta în contextul în care lucrurile nu s-au liniştit în plan internaţional. După cum ştiţi, America a fost la 12 ore de a fi în situaţia de a nu plăti pensiile, iar Standard & Poor’s a retrogradat ratingul de ţară al Americii. Nici în Europa apele nu sunt liniştite şi ţări precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia sau Irlanda trec prin serioase dificultăţi“, a subliniat premierul. El a arătat că majoritatea ţărilor europene au un grad mare de îndatorare, peste criteriul de la Maastricht (max. 60% din PIB): Grecia – 158%,  Italia – 120%,  Irlanda – 112%, Portugalia – 102%, Belgia – 97%, Franţa – 85%, Marea Britanie 84%. „România are la şase luni în 2011 un nivel al datoriei publice de 31,4% din PIB. Stăm bine la acest capitol, dar suntem departe de a ne bucura şi a ne considera feriţi de pericole. Doar trei ţări din UE au un nivel de îndatorare mai mic decât România: Luxemburg, Estonia şi Bulgaria. (…) Atâta vreme cât situaţia nu este calmă în plan internaţional, România trebuie să rămână extrem de precaută şi să respingă orice fel de politică ce ar dezechilibra bugetul“, a avertizat şeful executivului.

Semnal pentru patroni şmecheri

Premierul i-a îndemnat pe inspectorii de muncă din teritoriu să continue combatea muncii la negru şi să dea semnalul că demersul lor nu e „o acţiune de vară“. Boc le-a spus autorităţilor locale, în videoconferinţă, că în perioada 1 mai – 4 august numărul noilor contracte de muncă încheiate a fost de 821.692, iar dintre acestea, 66% sunt pe perioadă nedeterminată. „Asta este vestea bună. Vestea mai puţin bună: în aceeaşi perioadă de timp au încetat 162.480 de contracte de muncă, adică 19,7%. Deci, în cifre reale, avem 659.212 contracte de muncă, dacă le scădem pe cele care au încetat“, a declarat Boc. El i-a acuzat pe unii patroni că încheie contracte doar pentru puţin timp, pentru a se reîntoarce la vechile practici. „Şi aici vreau să trag un prim semnal de alarmă şi să mă adresez prefecţilor şi şefilor de inspecţie a muncii. Continuaţi acţiunea de combatere a muncii la negru şi intensificaţi controalele împotriva evaziunii în acest domeniu. Cele 162.000 de contracte de muncă care au încetat au printre cauze şi credinţa unor întreprinzători că această acţiune de combatere a muncii la negru este doar temporară. Se încheie contracte pe o lună sau două, după care îşi pot continua evaziunea. Trebuie să daţi un semnal foarte clar şi fără echivoc că această acţiune de combatere a muncii la negru este permanentă, iar şefii de inspecţie a muncii răspund de îndeplinirea acestei obligaţii. Trebuie să daţi semnalul foarte clar că această acţiune nu este una de vară, ci una permanent susţinută de către stat. Nu slăbiţi controalele“, a avertizat el.

Termen pentru prefecţi

Emil Boc le-a spus prefecţilor că au la dispoziţie zece zile să transmită la guvern propunerile lor privitoare la descentralizarea administrativă, şi că în septembrie trebuie să fie pregătită legislaţia legată de această reformă. „Am primit un material de la ministere cu privire la ce consideră ministerele că ar putea descentraliza spre autorităţile locale sub aspectul atribuţiilor şi al patrimoniului. În zece zile aştept propuneri ale prefecţilor din experienţa pe care o aveţi în calitate de conducători ai serviciilor publice deconcentrate şi coordonatori ai acestora cu privire la atribuţii şi la patrimoniul care poate fi transferat spre autorităţile locale, ca în luna septembrie să putem pregăti pachetul de acte normative în vederea implementării descentralizării“, a spus Boc. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII