21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCirculația vehiculelor cu masă de peste 7,5 tone, restricționată temporar pe DN7

Circulația vehiculelor cu masă de peste 7,5 tone, restricționată temporar pe DN7

Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone va fi restricționată începând cu 29 iulie, în zilele de luni până vineri, între orele 12.00 – 20.00, pe o porțiune din DN7, a anunțat vineri Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Se introduce o restricţie temporară pe DN 7, sectorul cuprins între km 170+750, intersecţia DN7 cu DN67 – limita municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, şi  km 258+230, intersecţia DN 7 cu DN 1 – Veştem, judeţul Sibiu.
Restricția se aplică vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane şi vehiculelor cu regim prioritar.
Măsura a fost instituită ca urmare a lucrărilor de reparaţie executate la podul situat pe valea Oltului, pe DN7 km 200+615, la Cârligu Mic, judeţul Vâlcea.
În perioada restricţionată, circulaţia pentru traficul de tranzit pe ruta Râmnicu Vâlcea – Sibiu şi retur se poate desfăşura pe trasee alternative.
Astfel, CNADNR recomandă traseele Bucureşti – DN1A – Ploieşti (jud. Prahova) – DN1A – Braşov (jud. Braşov)- DN1 – Făgăraş (jud. Braşov) – DN1 – Veştem (jud. Sibiu) – DN1/DN7 –  Sibiu (jud. Sibiu), precum și Nădlac (jud. Arad) – Arad (jud. Arad) (DN7) – Arad – Timişoara (jud. Timiş) (DN69) – Timişoara – Lugoj (jud. Timiş) – Caransebeş (jud. Caraş Severin) – Orşova (jud. Caraş Severin) – Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinţti) – Filiaşi (jud. Dolj) – Craiova (jud. Dolj) (DN6) – Craiova – Slatina (jud. Olt) – Piteşti (jud. Argeş) (DN65) – Piteşti – Bucureşti (A1).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS