31.7 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRepublica Moldova şi Ucraina au semnat o declaraţie de cooperare în domeniul integrării europene

Republica Moldova şi Ucraina au semnat o declaraţie de cooperare în domeniul integrării europene

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi omologul său ucrainean, Kostiantin Grişcenko, au semnat astăzi, la Chişinău, o declaraţie comună de cooperare în domeniul integrării europene, informează NewsIn. Ministrul Iurie Leancă a declarat, într-o conferinţă de presă, că documentul "va crea premise pentru avansarea în procesul de integrare europeană al celor două ţări". Şeful diplomaţiei de la Chişinău a mai afirmat că a convenit cu ministrul ucrainean de externe ca Republica Moldova şi Ucraina să reia în septembrie lucrările comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică, după o pauză de cinci ani.

Ministrul ucrainean de externe, Kostiantin Grişcenko, se află astăzi într-o vizită la Chişinău, unde are programate întâlniri şi cu preşedintele interimar, Marian Lupu, cu premierul Vlad Filat, cu liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, precum şi cu preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS