7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMonica Iacob Ridzi a fost trimisă în judecată

Monica Iacob Ridzi a fost trimisă în judecată

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), alături de alte 11 persoane în dosarul privind organizarea Zilei Tineretului, informeză Agerpres. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit primul termen al procesului pentru data de 7 septembrie.

Potrivit unui comunicat al DNA, în sarcina Monicăi Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 – iulie 2009 şi deputat în Parlamentul României, s-au reţinut infracţiunile: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice, fără drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU