5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutomobile Dacia a reluat producţia la uzina din Mioveni

Automobile Dacia a reluat producţia la uzina din Mioveni

Automobile Dacia a reluat ieri activitatea de montaj şi caroserie la uzina de la Mioveni, oprită la 22 aprilie din cauza unor probleme de aprovizionare cu piese de la unii furnizori, a declarat pentru Mediafax Anca Oreviceanu, directorul de comunicare al companiei. În perioada în care activitatea a fost suspendată, producţia a fost afectată numai patru zile lucrătoare, în condiţiile acordării zilelor libere aferente Sărbătorilor de Paşte. Astfel, la o cadenţă de 1.377 autoturisme pe zi, Automobile Dacia a pierdut în intervalul menţionat o producţie de peste 5.500 unităţi. Potrivit reprezentantului constructorului auto, disfuncţionalităţile cu livrarea de piese din partea unor furnizori nu au legatură cu situaţia din Japonia. "Întârzierile cu livrarea pieselor sunt determinate de dificultăţile de natură financiară pe care le au furnizorii. Fluxul de livrări suferă dereglări de mai multe luni. Este vorba de un tip de motor şi anumite piese de caroserie", a precizat Oreviceanu înainte de suspendarea activităţii la Mioveni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS