Știri de ultima orăActualitateDolj: Autor reţinut, după ce a produs un accident de circulaţie mortal

Dolj: Autor reţinut, după ce a produs un accident de circulaţie mortal

În urma continuării cercetărilor într-un dosar penal din 2010, privind pe Adrian Ulăreanu, 26 de ani, din oraşul Filiaşi, învinuit de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui autoturism având acest drept suspendat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool, împotriva acestuia s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei Filiaşi cu propunere de arestare preventivă.
Pe 20.10.2010, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Craiova spre Filiaşi, în localitatea Brădeşti, Ulăreanu a accidentat-o mortal pe Maria Călăraşu, 40 de ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS